www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Au inceput sa apara cumparatori pentru actiunile Bancii Transilvania

Autor: Bancherul.ro
2009-01-12 20:41
Acţiunile Banca Transilvania (TLV) au atras cea mai mare lichiditate în şedinţa bursiera de luni, de 2,89 milioane lei, iar preţul lor a crescut cu 7,56%.

"Cred că la Banca Transilvania vânzătorii s-au liniştit şi acum au început să apară cumpărătorii, care au aşteptat să treacă acalmia şi acum iau poziţii", a spus Marcel Murgoci, directorul de tranzacţionare de la casa de brokeraj EstInvest.

Acţiunile BRD SocGen (BRD) au crescut cu 4,24%, la preţul de 8,60 lei, pe o lichiditate de 907.000 lei.

Bursa de la Bucureşti a crescut puternic în şedinţa de luni, cu până la 4,26% pentru indicele BET, în ciuda evoluţiei negative a pieţelor europene, brokerii fiind de părere că piaţa locală recuperează în continuare din decalajul acumulat în perioada sărbătorilor de iarnă.

În şedinţa de tranzacţionare de luni, lichiditatea pieţei reglementate a Bursei de Valori Bucureşti (BVB) a scăzut uşor, la 15,23 milioane lei (3,57 milioane euro), comparativ cu cea consemnată în şedinţa precedentă, de 15,97 milioane lei (3,79 milioane euro).

"Cred că încă mai avem de recuperat un decalaj faţă de bursele externe, pentru că ele au stat pe verde cam o săptămână, în perioada sărbătorilor, timp în care la noi nu s-a tranzacţionat", a declarat pentru NewsIn Marcel Murgoci, directorul de tranzacţionare de la casa de brokeraj EstInvest.

Indicele BET, care arată evoluţia celor mai lichide zece titluri listate la BVB, a crescut cu 4,26%, până la 2.866,74 puncte, în timp ce indicele compozit, BET-C, a urcat cu 3,37%, până la 1.915,90 puncte.

Indicele BET-FI, al celor cinci societăţi de investiţii financiare (SIF), a câştigat 3,01%, până la 14.140,07 puncte, iar indicele ROTX, jucat la Bursa din Viena, a crescut cu 3,71%, ajungând la 6.004,55 puncte.

Indicele BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a urcat cu 3,83%, până la 283,09 puncte, iar indicele BET-NG, care reflectă evoluţia a zece titluri din sectorul energetic de la Bursă, a crescut cu 4,08%, până la 397,64 puncte.

La ora închiderii Bursei de la Bucureşti, pieţele europene înregistrau scăderi uşoare, trase în jos de acţiunile din sectorul de mărfuri, în contexul în care scăderea preţului la petrol sub 40 de dolari pe baril a alimentat temerile legate de adâncirea recesiunii.

Astfel, indicele reprezentativ pentru cele mai importante 100 de acţiuni listate pe bursa londoneză, FTSE, scădea cu 0,33%, până la 4.433,77 puncte, iar indicele pieţei din Frankfurt, DAX, cobora cu 0,39%, până la 4.765,23 puncte.Indicele celor mai solide 40 de acţiuni de la Bursa din Paris, CAC40, scădea cu 0,91%, până la 3.269,36 puncte.