Recesiunea economica din SUA ar putea lua sfarsit abia la sfarsitul lui 2009 |
Autor: Bancherul.ro 2009-01-11 17:06 |
|
Recesiunea pe care o traversează SUA ar putea fi cea mai lungă de după cel de-al Doilea Război Mondial, iar problemele s-ar putea intensifica fără un sprijin financiar substanţial din partea guvernului, potrivit unui sondaj efectuat în rândul economiştilor americani.
Primele semne ale unei reveniri economice timide ar putea să apară la sfârşitul acestui an, iar dezvoltarea ar putea reveni la un ritm normal în 2010, indică Blue Chip Economic Indicators, un sondaj efectuat pe 52 de economişti din cadrul unor firme financiare şi companii importante.
Majoritatea celor intervievaţi consideră că recesiunea se va încheia la finele trimestrului al treilea al 2009, marcând astfel cea mai lungă perioada de dificultăţi economice de după cel de-al Doilea Război Mondial.
Opinia genarală în rândul economiştilor este că Produsul Intern Brut (PIB) din SUA va scădea în 2009 cu 1,6%, cel mai accentuat ritm din ultimii 27 de ani, proiecţie mai sumbră decât cea estimată în decembrie, de 1,1%.
Evoluţia va depinde de succesul măsurilor de stimulare economică aflate în desfăşurare sau care urmează a fi adoptate de guvern. Însă, în lipsa un sprijin financiar substanţial din partea guvernului, perspectivele sunt mult mai sumbre, potrivit raportului citat.
Analiştii Merrill Lynch preconizează că economia SUA va scădea cu 2,8% în 2009, în timp ce Fedex preconizează o coborâre de doar 0,2%.
Peste jumătate din repondenţi au afirmat că situaţia şomajului nu se va îmbunătăţi până în 2010.
|
|