www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Platile online cu cardul bancar au scazut cu 640 milioane euro in ultima jumatate a anului 2008

Autor: Bancherul.ro
2009-01-06 16:10
Comerţul electronic cu plata online prin card bancar a crescut în 2008 cu 53% faţă de 2007, ajungând la valoarea de 53,1 milioane euro şi un număr de 652.000 tranzacţii, conform datelor RomCard. Dintre acestea, în sistemul ePayment au fost înregistrate 541.800 tranzacţii, la un volum de 46 milioane euro, se arata intr-un comunicat al companiei.

Ritmul de creştere a comertului electronic încetinit insa în ultimele doua trimestre, dupa o crestere puternica in prima parte a anului.

Astfel, in ultimele doua trimeste din 2007, valoarea platilor online cu cardul bancar a scazut cu 640 de milioane de euro, de la 14 milioane de euro la 13,4 milioane.

Pe parcursul anului trecut, piaţa online a continuat să se dezvolte, sistemul ePayment atrăgând 270 de comercianţi noi. În 2008 companii şi instituţii precum Vodafone, ID Sarrieri, Say Shops, World Vision, Primăria Timişoara sau Hostway România au decis sa abordeze Internetul ca şi canal de vânzare/colectare sau au operat investiţii pentru a-şi îmbunătăţi şi consolida poziţia pe acest segment.

„Acest fenomen se va intensifica în 2009, mai ales în perspectiva condiţiilor economice severe pe plan mondial şi naţional. Internetul este canalul care aduce multe oportunităţi de vânzare şi promovare la costuri mult mai reduse şi va fi o parte importantă a strategiei companiilor pentru perioada următoare. Acesta este şi motivul pentru care nu consider că vom asista la o scădere a volumelor tranzacţionate online sub nivelul anului 2008. Tendinţa de creştere va continua, într-un ritm mai ponderat, iar pentru finalul anului estimăm o valoare totală a comerţului electronic cu plata online de aproximativ 70 milioane euro”, apreciază Carmen Sebe, CEO GECAD ePayment.

Volum plati online 2007 2008
Trimestrul 1 6.406.575 11.688.910
Trimestrul 2 9.661.893 14.076.829
Trimestrul 3 8.838.457 13.933.245
Trimestrul 4 9.896.830 13.436.760
Total 34.803.755 53.135.744

În ceea ce priveste produsele comercializate, topul vânzărilor a rămas relativ neschimbat în 2008 faţă de 2007 produsele telecom ocupând primul loc, cu o pondere de 35%, categorie urmată de turism şi transporturi cu 26% şi e-tail cu 18%. În acelaşi timp însă, în 2008 s-a accentuat procesul de diversificare a pieţei, iar cumpărătorii au putut găsi pe Internet o gamă tot mai largă de produse şi servicii.

Comerţul electronic a atras şi atenţia cluburilor sportive dar şi a companiilor care activează în mediul artistic. Steaua, Rapid, Mircea Baniciu, Viţa de Vie au decis în 2008 să îşi comercializeze produsele şi prin intermediul Internetului. De asemenea, s-a observat o dezvoltare pe verticală a comerţului electronic, apărând magazine online localizate, în special în sectorul turismului şi în cel al florăriilor online.

Spre deosebire de 2007 când cele mai mari vânzări au fost înregistrate în ultimul trimestru, cea mai bună perioadă a anului 2008 a fost trimestrul al doilea. Astfel, conform datelor RomCard, în perioada aprilie-iunie s-a înregistrat un volum total de 14 milioane euro, în timp ce în ultimul trimestru valoarea vânzărilor a fost de 13,4 milioane euro.

„Vânzările în perioada sărbătorilor de iarnă au crescut cu aproximativ 36% faţă de aceeaşi perioadă a anului 2007. Cu toate acestea, în a doua jumătate a anului trecut ritmul de creştere a încetinit uşor faţă de primele luni, acesta fiind motivul pentru care perioada sărbătorilor de iarnă nu a reuşit să atragă cele mai multe vânzări”, explică Marin Mitroi, Director General RomCard.