www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Premierul Boc: Deficitul bugetar, aproape de 5%

Autor: Bancherul.ro
2008-12-31 09:33
Datele preliminare pentru 2008 indică un deficit bugetar de aproape 5% din PIB, īn condiţiile unei creşteri economice de 8,3%, şi venituri de 43 miliarde euro, cu şapte miliarde euro mai puţin decāt prognoza bugetară pentru acest an, ceea ce īmpiedică achitarea unor facturi, a declarat premierul Boc, citat de Mediafax.

"Datele pe care le avem īn momentul de faţă sunt destul de proaste. Pe de o parte, deficitul bugetar se apropie de 5%, īn condiţiile īn care am avut o creşetre economică de 8,3%. Īn ceea ce priveşte veniturile, la bugetul de stat trebuia să fie īn jur de 31,4% din PIB, adică īn jur de 50 miliarde euro şi sunt īn jur de 43 miliarde euro", a spus Boc, īntr-o conferinţă de presă susţinută la Guvern.

El a afirmat că aceste probleme determină īn prezent imposibilitatea de plată a multor obligaţii contractuale ale Guvernului.

"Sunt foarte multe facturi de sute de milioane de euro, la transporturi, īn educaţie, pentru infrastructură, care nu sunt achitate, datorită modului prost şi deficient īn care au fost concepute şi prognozate veniturile īn cadrul bugetului de anul trecut", a afirmat şeful Executivului.

Boc a precizat că deciziile privind pensiile şi salariile vor fi anunţate de Guvern la momentul prezentării proiectului de buget pentru 2009 şi că angajamentele legale şi politice vor fi realizate "īn limita resurselor existente".

Fostul ministru al Finanţelor Varujan Vosganian declara, la mijlocul lunii decembrie, că deficitul estimat al bugetului a urcat după 11 luni la 2,9% din PIB, īn condiţiile unei scăderi drastice a veniturilor īn octombrie şi noiembrie, ca efect al crizei, cu 1,3 miliarde euro sub nivelul programat.