BRD Finance, IFN-ul pentru credite de consum si carduri detinut de banca BRD Societe Generale, a fost inchis si a intrat in procedura de lichidare, conform unui anunt de pe site-ul acesteia (vezi foto).
BRD nu a anuntat inchiderea IFN-ului, singurele informatii existente fiind cele din presa, din luna mai a acestui an, cu privire la scoaterea la vanzare a firmei, o surpriza care a alimentat speculatiile privind si vanzarea BRD.
Intre timp, firma BRD Finance nu s-a vandut, urmand a fi lichidata, dupa vanzarea tuturor creditelor catre recuperatorul de credite EOS, conform anuntului Consiliului Concurentei din luna iulie 2024:
”Consiliul Concurenței a autorizat tranzacția prin care Grupul Otto, prin companiile EOS Credit Funding DAC și EOS Finance IFN S.A., intenționează să preia un portofoliu de creanțe performante și neperformante de la BRD Finance IFN S.A..
Portofoliul de creanțe cuprinde toate creanțele rezultate din toate contractele de împrumut încheiate de către BRD Finance IFN S.A. cu clienții săi.
BRD Finance IFN S.A., prezentă pe piață din anul 2004, are în portofoliu credite pentru achiziția de bunuri, carduri de credit, credite auto și credite de nevoi personale.
EOS Finance și EOS Credit fac parte din Grupul EOS, un furnizor internațional de servicii financiare personalizate. Activitatea principală a companiei este reprezentată de achiziționarea portofoliilor de creanțe garantate și negarantate. Grupul EOS face parte, la rândul lui, din Grupul Otto, un grup global de furnizori de servicii de comerț electronic, retail și servicii conexe.”
Vanzarea creditelor BRD Finance catre EOS si lichidarea firmei nu a fost anuntata public nici de catre respectivul IFN, nici de actionarul principal BRD, nici de firma care a preluat creditele, EOS KSI Romania.
Problema este ca nici unii dintre clientii BRD Finance se pare ca nu au fost notificati cu privire la cesiunea creditelor catre EOS, dupa cum ne-a transmis un cititor, la Intreaba Banca.