Contul curent al balanței de plăți a înregistrat pe primele șapte luni din 2024 un deficit de 15,2 miliarde euro, cu o treime mai mare față de aceeași perioadă a anului anterior, potrivit datelor publicate de BNR.
Rezultatul înseamnă -4,3% din PIB estimat, ceea ce indică deja o depășire a proiecției de -7% din PIB pe întregul an anunțată de Comisia Națională de Strategie și Prognoză.
Deficitul s-a mărit cu peste o șeptime pe segmentul de bunuri. Însă, spre deosebire de evoluțiile din anul trecut, s-a diminuat semnificativ excedentul pe partea de servicii. La acestea s-a adăugat minusul crescut pe segmentul de venituri primare, contracarat doar parțial de majorarea soldul pozitiv la venituri secundare.
Pe segmentul combinat de bunuri şi servicii s-a consemnat o creștere cu aproximativ 53% a deficitului extern (de la -7.214 milioane euro la -11.048 milioane euro). Creșterea de 16%, accelerată în ultimele patru luni (după doar +0,1% la finele T1), a deficitului pe partea de bunuri (de la circa -15,5 miliarde euro până la aproape 18 miliarde euro) a fost însoțită de un declin de -16% al soldului pozitiv la servicii (de la +8,24 miliarde euro la +6,94 miliarde euro).
Serviciile de telecomunicații, informatice și informaționale au avut cea mai mare contribuție pozitivă (+3,35 miliarde euro, deși în scădere cu -4%), peste serviciile de transport (+3,1 miliarde euro, nivel cu 12% mai mic decât în aceeași perioadă a anului trecut). Totodată, s-a diminuat cu 9% soldul pozitiv la serviciile de prelucrare a bunurilor aflate în proprietatea terţilor. Deficitul din turism a crescut până la 2,65 miliarde euro, fiind cu 26% mai mare față de primele șase luni din 2023.
Soldul pe segmentul de venituri primare a fost negativ (-5,2 miliarde euro), în condițiile unei creșteri cu peste 10% a ieșirilor. Pe partea de venituri secundare, care includ transferurile românilor plecaţi la muncă în străinătate, rezultatul pozitiv a urcat de la +566 milioane euro la +1.088 milioane euro, după ce intrările s-au majorat cu 21%, peste avansul ieșirilor (+9%).
Investițiile străine, mai mici cu peste o cincime
Investițiile directe ale nerezidenților în primele șapte luni din 2024 au totalizat 3.121 milioane euro, sumă (din nou) în scădere față de luna precedentă și cu 21% mai mică față de cele 3.967 milioane euro consemnate în aceeași perioadă a anului anterior. Participaţiile la capital (inclusiv profitul reinvestit net estimat) au însumat 2.687 milioane euro, în timp ce creditele intragrup au înregistrat valoarea netă de -434 milioane euro.
Datoria externă totală a crescut cu ceva mai aproape 3,5 miliarde euro în iulie 2024, până la 180,33 miliarde euro. Suma este cu peste zece miliarde euro mai mare decât la finele lui 2023. Creșterea marginală consemnată de la începutul anului pe segmentul datoriei pe termen scurt (+0,3%) a fost însoțită de o creștere de 10,09 miliarde euro a datoriei pe termen mediu și lung.
[1]
Rata serviciului datoriei externe pe termen mediu și lung la finele lunii iulie 2024 a fost de 16,4%, marginal sub nivelul de 16,7% consemnat la sfârșitul anului 2023. Totodată, gradul de acoperire a importurilor de bunuri și servicii a fost de 5,9 luni, peste nivelul de 5,6 luni consemnat la sfârșitul anului precedent.
[2]
Gradul de acoperire a datoriei externe pe termen scurt cu rezervele valutare la BNR, calculată la valoarea reziduală (inclusiv ratele de capital scadente în următoarele 12 luni la datoria externă pe termen lung) a scăzut față de luna anterioară dar se situează semnificativ peste valorile din anii precedenți, ceea ce semnifică o bună reziliență la șocuri externe.