www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Garanti BBVA anunta rezultate solide în S1 2024

Autor: Bancherul.ro
2024-08-05 06:49

Garanti BBVA România raportează rezultate solide în primele șase luni ale anului 2024, înregistrând creșteri pe toate segmentele de activitate, conform unui comunicat al bancii, in care se adauga:


Veniturile nete ale băncii au crescut, în intervalul ianuarie – iunie, cu 30,6% ajungând la 319,6 milioane lei față de 244,7 milioane lei în aceeași perioadă a anului trecut, iar creditele și depozitele au fost, de asemenea, pe un trend ascendent.


În intervalul menționat, veniturile nete din dobânzi ale băncii au urcat la 282,1 milioane lei, datorită creșterii volumului de creditare pe toate liniile de business: Corporate (+11%), Retail (+5,9%) și IMM (+9,1%). Astfel, valoarea totală a creditelor acordate a crescut cu 8,4%, la 10,6 miliarde lei.


În același timp, depozitele totale ale clienților Garanti BBVA s-au majorat la 12 miliarde de lei, cele mai mari creșteri fiind generate de liniile de business Retail și IMM, care au înregistrat un avans de peste 12%.


După primul semestru din 2024, profitul net al băncii a depășit 78,2 milioane lei, iar activele totale ale Garanti BBVA au atins 15,87 miliarde lei, ceea ce subliniază poziția puternică a băncii pe piață și capacitatea acesteia de a genera valoare adăugată pentru clienți.


[1]


"În prima jumătate a anului 2024, Garanti BBVA a continuat să înregistreze performanțe remarcabile, în linie cu rezultatele ultimilor ani, reflectând angajamentul nostru față de clienți și strategia noastră de dezvoltare sustenabilă. Creșterile înregistrate în toate segmentele de business și extinderea bazei de clienți subliniază încrederea pe care clienții o au în noi. Vom continua să rămânem aproape de clienții noștri, investind în tehnologie și inovație, pentru a oferi servicii de înaltă calitate și pentru a îmbunătăți experiența acestora", a declarat Mustafa Tiftikcioğlu, CEO al Garanti BBVA România.


Portofoliul total de clienți Garanti BBVA a crescut cu 6,4% în primele șase luni ale anului, iar numărul de carduri a fost de asemenea pe un trend ascendent, înregistrând un plus de aproximativ 10%. În aceeași perioadă, numărul de terminale POS a crescut cu 7,1%, la 16.590, reflectând eforturile continue ale băncii de a spori accesibilitatea și confortul pentru clienți.


În luna aprilie, banca a lansat chatbotul de ultimă generație GIA, conceput pentru a îmbunătăți experiența clienților și a simplifica serviciile de asistență, oferind răspunsuri la întrebările frecvente și asistență pentru nevoile complexe. Clienții pot interacționa cu asistentul virtual vizitând site-ul web al băncii.


La finalul lunii iunie, Garanti BBVA a lansat procesul de creditare online, care facilitează accesul rapid al clienților existenți la credite de nevoi personale și Bonus Card, direct în aplicația Mobile Banking a băncii.


Pentru a promova această inițativă, Garanti BBVA desfășoară în această perioadă o campanie media, sub sloganul ”Reia planurile puse pe pauză”, pentru a informa clienții cu privire la beneficiile oferite prin aplicația Mobile Banking și să îi încurajeze să profite de această nouă funcție.


Despre Garanti BBVA


Garanti BBVA face parte din Grupul Garanti BBVA România, alături de Garanti BBVA Leasing, Garanti BBVA Credite de Consum și Garanti BBVA Fleet Management, care completează oferta băncii cu produse specifice de leasing, servicii de management al flotei, precum și credite de consum. În 2023, banca a celebrat 25 de ani de prezență activă în cadrul sistemului bancar românesc.


Garanti BBVA România este deținută de Garanti BBVA, a doua cea mai mare bancă privată din Turcia în funcție de mărimea activelor consolidate. Grupul financiar spaniol Banco Bilbao Vizcaya Argentaria (BBVA) este acționarul majoritar al Garanti BBVA.