www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Industria prelucrătoare, în scădere semnificativă pe luna mai 2024

Autor: Dan Palangean
2024-07-24 06:38

Producția industrială a scăzut cu -8,8% în mai 2024 față de luna anterioară pe seria brută și cu -6,3% în varianta ajustată în funcție de perioada din an și dispunerea zilelor lucrătoare.


Totodată, comparativ cu aceeași lună din 2023, s-au consemnat valori de -11,1% brut și -6,5% ajustat. Astfel, sezonalitatea a mai atenuat rezultatele foarte slabe în ambele cazuri. 


Rezultatul cumulat pe primele cinci luni a anului a fost -1,7% brut și -1,2% ajustat. Așadar, revenirea marginală pe plus din aprilie a fost anulată. Este un semnal îngrijorător pentru perspectivele de creștere economică pe anul curent după ce, în 2023, producția industrială a consemnat o diminuare de -2,3% a valorii adăugate brute și avea prognozat doar un avans firav (+0,8%) pe 2024.


În structură, industria prelucrătoare, care dă tonul pentru ansamblul producției industriale, a coborât semnificativ față de luna anterioară (-9,8%), amplificat la -11,5% față de mai 2023 (temperat în varianta ajustată de dispunerea zilelor lucrătoare la „doar” -6,5%). Cumulat de la începutul anului, industria prelucrătoare a trecut, din nou, pe minus (-1% față de +1,9% la finele lui aprilie).


Pe segmentul extracției, s-a consemnat o creștere marginală a activității (+0,7%) față de aprilie 2024 și o scădere de -1,8% comparativ cu mai 2023, cu cel mai bun rezultat negativ după 5 luni (-0,7%). Pe partea de energie, rezultatul de -5,3% față de luna anterioară a contribuit la scăderea generală, precum și o scădere de -6,5% pe primele cinci luni.


Datele pot fi interpretate mai bine dacă se face apel la seria producției industriale din aceeași lună mai pe intervalul 2018 - 2024, cu referința în nivelul mediu consemnat pentru anul de referință 2021 (valoare 100). Situația rămâne încă problematică deoarece, conform seriei statistice oficiale, rezultatul din 2024 a fost cel mai slab din ultimii șapte ani, cu excepția unei luni afectate puternic de situația pandemică.


[1]


Printre ramurile industriale care au obținut rezultate mai bune în primele cinci luni ale anului curent, se numără fabricarea substanțelor și a produselor chimice (+16,2%), prelucrarea lemnului (+13,9%), fabricarea altor mijloace de transport (+13,5%), fabricarea hârtiei și a produselor de hârtie (+10,5%) și industria alimentară (+8,3%). 


La polul opus s-au situat activitățile de servicii anexe extracției (-33,3%), marochinăria (-23,3%), extracția cărbunelui (-21,3%), confecționarea de îmbrăcăminte (-18,9%), repararea mașinilor și echipamentelor (-17,2%), fabricarea produselor farmaceutice (-11,5%) și fabricarea produselor de cocserie (-10,1%).


În ce privește evoluția producției industriale pe date comparabile față de luna anterioară, România s-a situat pe locul 2 din coadă între țările UE, cu -6,2%, doar peste Slovenia (-7,3%). Media UE a fost de -0,8% iar cea a Eurozonei de -0,6%. Polonia (-2,6%), Cehia (-2,2%) și Ungaria (-1%) au consemnat scăderi mai mici decât noi.


[2]


Comparativ cu aceeași lună a anului precedent, cu -6,9%, țara noastră s-a poziționat pe ultimul loc, printre cele 17 state membre care au înregistrat o scădere în sectorul industrial. Valoarea consemnată la noi a fost mult sub media europeană (-2,5%) și cea a Zonei Euro (-2,9%) însă aproape de rezultatul din Germania (-6,6%).