www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Vreti sa investiti in actiuni Transgaz? Google va recomanda 4 platforme pe care se fac fraude

Autor: Bancherul.ro
2024-06-24 17:35

Cand am vazut cat de multe fraude online cu actiuni Transgaz sau cu criptmonede se fac, m-am intrebat care ar putea fi motivele.


Din reclamatiile cititorilor am constatat ca primul pas al inselatoriilor cu investitii in actiunile unor firme cunoscute, precum Transgaz, dar si in criptomonede, se face pe retelele sociale si pe internet, unde stapan este motorul de cautare Google.


Asa incat am dat o cautare dupa expresia „investitie Transgaz”, sa vad cum de ajung atat de multi oameni pe mainile escrocilor. Rezultatele Google (vezi foto) nu au fost surprinzatoare, insa chiar nu ma asteptam sa vad ca primele patru rezultate sunt TOATE platforme pe care se fac fraude online.


De ce? Din simplul motiv ca sunt sponsorizate, adica Google incaseaza bani de la escroci pentru a le promova fraudele online.


Cred ca am mai scris asta o data, dar in continuare treaba asta mi se pare incredibila.


Ok, inteleg ca Google este un colos care functioneaza probabil peste 90% automatizat (i se mai spune inteligenta artificiala - AI), dar asta nu inseamna ca-ti poti permite sa iei bani de la hoti. Facand asta, practic este cardas la hotie.


Google prespun ca are suficienti bani (daca nu, sa mai ia din profit) pentru a renunta la un AI si sa angajeze vreo 100 de oameni care sa verifice site-urile frauduloase inainte sa le faca reclama.


Dar ce spun eu?! Nici macar nu e nevoie sa angajezi suflete sa faca treaba asta. Chiar si o astfel de verificare poate fi facuta de un AI. Exista site-uri, gen Scamadviser.com, care-ti spune, automat, daca o platforma este sau nu scam (inselatorie). De altfel, si noi am verificat aici site-urile promovate de Google si Scamadivser.com ne-a spus imediat ca sunt scam. (Adevarul este ca acum, escrocii reusesc sa construiasca site-uri atat de credibile, incat nu te prinzi din prima ca e un site fals).


Asa ca, acum ma simt mai linistit sa constat ca Google este complice la inselatorii in mod intentionat. Este exclus sa nu stie ca cele 4 site-uri sunt fraude.


Google ne ajuta si sa recuperam banii


Face asta, fireste, tot in cardasie cu escrocii, respectiv cu site-uri care te ademenesc cu recuperarea (100%, normal) a pierderilor din…fraude. Adica te fraudeaza inca o data.


[1]


La cautarea pe Google „recuperare bani frauda online”, care crezi ca e primul rezultat, sponsorizat, fireste, adica platit? Un site de inselatorii, normal: Payback-ltd.com (vezi foto), care se lauda cu milioane de dolari recuperate de la escroci, in realitate ei insisi niste hoti.


De ce face asta firma americana Google? Mai mult ca sigur din lacomie.


De ce nu o opreste nimeni? Pai cine sa aiba puterea asta? Politia sau vreo asa-zisa autoritate, precum cea financiara (ASF) sau de securitate cibernetica (DNSC)? Aceste institutii publice (sa nu zic platite din banii contribuabililor) nici macar nu le raspund celor care trimit sesizari ca au fost inselati.