Alior Bank S.A., prin sucursala sa din Romania, Alior Bank S.A. Varsovia – Sucursala Bucuresti, in calitate de cedent, si Patria Bank S.A., in calitate de cesionar, anunta ca in data de 20 iunie 2024 a fost semnat un contract pentru cesiunea unui portofoliu de credite de nevoi personale in valoare de 97 de milioane lei in sold la 30 aprilie 2024, se arata intr-un comunicat de presa, in care se adauga:
Portofoliul subiect al tranzactiei include aproximativ 4.000 de clienti persoane fizice si este constituit din credite performante de consum negarantate, denominate in lei. Tranzactia este estimata a se implementa in septembrie 2024, contribuind la cresterea portofoliului de credite de consum si a numarului de clienti persoane fizice ai Patria Bank.
Fiecare etapa a procesului operational de tranzitie a fost atent analizata si toate fluxurile sunt pregatite sa asigure clientilor o experienta de transfer facila si prietenoasa.
De asemenea, pe toata durata tranzitiei, echipa Patria Bank va fi alaturi de fiecare client si se va concentra pe imbunatatirea satisfactiei acestora prin acordarea de oferte si pachete comerciale dedicate.
Integrarea clientilor preluati se va face online prin platforma digitala de onboarding (Patria de Oriunde) sau prin reteaua de unitati teritoriale si prin suportul acordat de echipa din Call Center-ul Patria Bank.
[1]
“Aceasta achizitie reprezinta un pas important in planurile de dezvoltare ale Patria Bank si, impreuna cu cresterea organica a bancii, aduce o contributie la consolidarea profitabilitatii acesteia.
Tranzactia ne ofera oportunitatea de a dezvolta si diversifica activitatea bancii impreuna cu noii clienti. Dupa preluarea acestora, Patria Bank intentioneaza sa ii fidelizeze prin propunerea pachetului complet de produse si servicii din portofoliul sau destinate clientelei persoane fizice: credite ipotecare, credite de consum cu ipoteca, carduri de credit, mobile banking, pachete de cont curent si depozite la termen.
Astfel, oferim solutii financiare adaptate nevoilor fiecarui client, promovand o relatie de incredere si parteneriat pe termen lung”, a declarat Valentin Vancea, Director General al Patria Bank.
“Alior Bank a luat o decizie strategica de vanzare a portofoliului de credite de consum in Romania. Ne-am pregatit pentru aceasta tranzactie cu mult timp inainte.
Suntem fericiti ca Patria Bank a devenit partenerul nostru pentru ca este o banca romaneasca reputabila ce ofera clientilor sai un pachet complet de produse bancare si care are planuri amibitioase de dezvoltare in aceasta zona.
Vom face tot posibilul sa ne asiguram ca tranzactia se deruleaza usor pentru clientii nostri si ca acestia pot folosi in avantajul propriu, in mod rapid si eficient, gama larga de produse si servicii a Patria Bank, impreuna cu reteaua teritoriala a bancii.”, a declarat Anca Andrei, Director General, Alior Bank S.A. Varsovia, Sucursala Bucuresti.
Patria Bank va continua sa investeasca in dezvoltarea serviciilor si produselor sale pentru a raspunde in mod eficient cerintelor si asteptarilor clientilor. Aceasta achizitie, alaturi de campaniile dedicate pentru produse destinate clientelei persoane fizice, subliniaza angajamentul bancii de crestere si de consolidare a profitabilitatii.
Despre Patria Bank | www.patriabank.ro
Patria Bank este o banca romaneasca dedicata cresterii gradului de bancarizare in Romania si sustinerii antreprenorilor si afacerilor locale. Listata la Bursa de Valori Bucuresti, Patria Bank are o prezenta fizica nationala si ofera produse si servicii bancare de baza 100% online tuturor clientilor, oriunde s-ar afla acestia. Grupul Patria Bank are ca actionar majoritar Fondul de Investitii Emerging Europe Accession Fund (EEAF), un fond de private equity ai carui principali investitori sunt BERD (Banca Europeana de Reconstructie si Dezvoltare), FEI (Fondul European de Investitii, parte a Grupului Bancii Europene pentru Investitii), DEG (Banca de Dezvoltare, parte a grupului bancar KFW) si BSTDB (Banca de Dezvoltare a Regiunii Marii Negre).
Despre Alior Bank | www.aliorbank.pl/en
Alior Bank S.A. a lansat operatiunile in anul 2008 si este astazi o banca universala de talie medie cu crestere rapida, care se adreseaza atat clientilor individuali cat si celor comerciali. Prin oferte inovatoare si standarde ridicate ale serviciilor pentru clienti, Alior Bank a castigat o pozitie de piata semnificativa si a construit un brand robust, recunoscut si apreciat pe piata bancara poloneza. Combinand principiile activitatii bancare traditionale cu solutii inovatoare, banca stabileste noi standarde si directii de dezvoltare ale sectorului bancar din Polonia. Alior Bank S.A. este listata la Bursa de Valori din Varsovia. Banca se situeaza pe locul 8 dupa valoarea activelor in cadrul sectorului bancar din Polonia (la sfarsitul anului 2023).