Banca Transilvania isi cere scuze pentru problemele cu functionarea cardurilor si aplicatiilor pe parcursulul a aproximativ 2 ore in data de 4 iunie:
"Dragi clienți,
În cursul zilei de ieri, o parte din sistemele, aplicațiile și cardurile BT au funcționat cu întreruperi și știm că asta a cauzat disconfort și probleme clienților noștri. Înțelegem impactul acestui incident în viața și activitatea clienților noștri și ne pare rău pentru această situație.
Fiind cea mai mare bancă din România și principalul procesator de plăți la nivel național, suntem conștienți de responsabilitatea asigurării unor sisteme performante și vrem să reiterăm angajamentul nostru de a oferi o experiență cât mai bună tuturor clienților noștri.
Investim mult și în permanență resurse financiare semnificative în infrastructură, sisteme și în resursele de specialitate ale băncii, și asta ne-a permis să remediem într-un interval de timp relativ scurt problemele apărute.
Ne pare rău și ne cerem scuze atât pentru situația de ansamblu, cât și pentru neplăcerile cauzate clienților noștri.
Banca Transilvania", este mesajul publicat ieri de banca pe Facebook.