Bancpost suspenda temporar comisionul de rambursare anticipata a creditelor |
Autor: Bancherul.ro 2008-12-23 22:04 |
|
In efortul de a sprijini atat clientii cat si piata romaneasca, Bancpost a decis sa ia o serie de masuri menite sa ajute persoanele fizice si persoanele juridice sa faca fata conditiilor economice actuale, se arata intr-un comunicat al bancii.
Banca anunta urmatoarele masuri care intra in vigoare din data de 23 decembrie 2008:
1. Banca nu va percepe niciun fel de comision pentru rambursarea partiala sau totala a creditelor de consum, creditelor ipotecare si creditelor pentru companii mici si persoane fizice autorizate, efectuate pana la 31 martie 2009;
2. Banca nu va percepe niciun fel de comision clientilor care doresc sa isi modifice data scadentei creditelor de consum sau ipotecare pana la 31 martie 2009;
3. Bancpost va oferi clientilor existenti solutii pentru reducerea ratelor lunare prin rescadentarea si/sau modificarea monedei creditelor existente;
4. Banca ofera o dobanda speciala de 13,75% pentru toate depozitele noi in lei pe termen de 3 luni, efectuate pana pe data de 31 ianuarie 2009. Pentru companii mici si persoane fizice autorizate banca ofera Contul Curent in lei cu o dobanda de pana la 9%.
Totodata Bancpost anunta ca acorda in continuare credite pentru a sprijini clientii si a ajuta piata romaneasca si mediul economic.
Acesta este primul anunt referitor la masurile pe care banca este decisa sa le adopte dintr-o serie de masuri similare ce vor fi anuntate in viitor, se mai precizeaza in comunicat.
Ce comisioane percepe Bancpost pentru credite
Bancpost practica unele dintre cele mai mari comisioane aferente creditelor.
Astfel, comisionul de schimbare a datei scandente a creditelor de consum fara garantii se percepe un comision de 0,5%.
In cazul rambursarii anticipate a unui credit de nevoi personale cu ipoteca sau a unui credit imobiliar, Bancpost percepe in prezent un comision de 3,5% aplicat la suma rambursata in avans.
Comisionul de rambursare anticipata a unui credit de consum se ridica insa la 5% din suma achitata in avans.
Pentru schimbarea monedei creditelor garantate cu ipoteca (conversia in alta moneda), Bancpost percepe un comision de 1%.
O alta taxa perceputa de Bancpost, in valoare de 100 de lei, este cea in cazul refinantarii (mutarii) creditului la o alta banca: Comision pentru eliberarea acordurilor de refinantare a creditului de consum la alte banci.
|
|