Contul curent al balanței de plăți a înregistrat pe primele două luni din 2024 un deficit de 2,7 miliarde euro, în creștere cu 25% față de aceeași perioadă a anului anterior, potrivit datelor publicate de BNR.
Rezultatul înseamnă -0,76% din PIB estimat, ceea ce se încadrează în proiecția de -6,9% din PIB anunțată recent de Comisia Națională de Strategie și Prognoză.
Deficitul s-a redus marginal pe segmentul de bunuri, până la 4,2 miliarde euro. Totodată, spre deosebire de evoluțiile din anul trecut, s-a diminuat semnificativ excedentul pe partea de servicii. La acestea s-au adăugat minusul crescut considerabil pe segmentul de venituri primare (inexistent în urmă cu 12 luni), în timp ce cele secundare s-a trecut de la minus la plus.
Pe segmentul combinat de bunuri şi servicii s-a consemnat o creștere cu circa 23% a deficitului extern (de la -1.840 milioane euro la -2.257 milioane euro). Reducerea cu -1% a deficitului pe partea de bunuri (de la -4,24 miliarde euro până la -4,20 miliarde euro) a fost însoțită de un declin (îngrijorător) de 19% al soldului pozitiv la servicii (de la +2,40 miliarde euro la +1,95 miliarde euro).
Seviciile de telecomunicații, informatice și informaționale au avut cea mai mare contribuție pozitivă (+1.019 milioane euro, în creștere cu 2% față de aceeași lună din 2023), peste serviciile de transport (+988 milioane euro, adică 4% în plus). Totodată, s-a păstrat aproape același sold la serviciile de prelucrare a bunurilor aflate în proprietatea terţilor (+0,5 miliarde euro). Deficitul din turism a crescut până la -948 milioane euro, de 2,2 ori mai mult față de primele două luni din 2023.
Soldul pe segmentul de venituri primare a fost negativ (-975 milioane euro), în condițiile unei scăderi cu 10% a intrărilor. Pe partea de venituri secundare, care includ transferurile românilor plecaţi la muncă în străinătate, s-a trecut de la -52 milioane euro la +345 milioane euro, după ce intrările s-au majorat cu 45% iar ieșirile au păstrat un nivel similar.
Investițiile străine, în scădere
Investițiile directe ale nerezidenților în primele două luni din 2024 au totalizat 1.229 milioane euro, sumă cu 9% mai mică față de cele 1.354 milioane euro consemnate în aceeași perioadă a anului anterior. Participaţiile la capital (inclusiv profitul reinvestit net estimat) au însumat 1.105 milioane euro, în timp ce creditele intragrup au înregistrat valoarea netă de 124 milioane euro.
Datoria externă totală a ajuns, la finele lui februarie 2024, la aproape 177 miliarde euro, sumă cu circa 7 miliarde euro mai mare decât la finele anului trecut. Avansul cu doar 85 milioane euro consemnat la începutul anului pe segmentul datoriei pe termen scurt a fost însoțită de o creștere cu 6,68 miliarde euro a datoriei pe termen mediu și lung în prima lună a anului (aproape 99% din majorarea soldului total).
[1]
Rata serviciului datoriei externe pe termen mediu și lung la finele lunii februarie 2024 a fost de numai 10,9%, cu mult sub nivelul de 16,7% consemnat în anul 2023. Totodată, gradul de acoperire a importurilor de bunuri și servicii a fost de 6,1 luni, peste nivelul de 5,6 luni consemnat la finele anului precedent.
[2]
Gradul de acoperire a datoriei externe pe termen scurt cu rezervele valutare la BNR, calculată la valoarea reziduală (inclusiv ratele de capital scadente în următoarele 12 luni la datoria externă pe termen lung) a crescut față de luna decembrie 2023 și a ajuns la 101,2%. Acest indicator critic s-a situat peste valorile din anii anteriori, ceea ce semnifică o bună reziliență la șocuri externe.