Mai intai avem acest fenomen, al supraindatorarii: IFN-urile aproba credite online pe banda rulanta, in cateva minute, fara sa verifice gradul de indatorare al clientilor, care devin supraindatorati, atat din cauza prea multor imprumuturi, cat si a dobanzilor suprarealiste ale acestora.

De exemplu, un credit de la IFN-ul Hora Credit are o dobanda de 70.000% pe an (vezi aici detalii).

Apoi, cand oamenii ajung sa se sufoce in datorii si apeleaza la bunavointa IFN-urilor, se lovesc de un zid:

„Va informam ca in acest moment Credius IFN nu acorda restructurari/reesalonari/amanari/refinantari ale creditelor. Din pacate nu putem da curs solicitarii dumneavoastra de restructurare a creditului.” (vezi aici detalii)

Sau: „Am trimis peste 10 mail-uri către Ocean credit cu privire la diminuarea dobânzii! Însă aceștia îmi răspund doar ca mailul este dat la departamentul competent și dacă aceștia consideră necesar îmi vor răspunde sau să îi apelez telefonic!
Nu mai doresc să discut cu dânșii telefonic întrucât doar mă amăgesc și mă păcălesc cum am pățit și în cazul cu cei de la Viva credit!” (vezi aici detalii)

De ce nu vor IFN-urile sa-si ajute clientii supraindatorati?

In primul rand, pentru ca nu exista o obligatie legala explicita in acest sens, in legea contractelor de credit (OUG 50/2010), asa cum se intampla in legea creditelor ipotecare (OUG 52/202): „Oricând pe parcursul relaţiei contractuale, la solicitarea consumatorului, creditorul oferă acestuia soluţii corespunzătoare pentru achitarea debitului, chiar dacă nu sunt înregistrate restanţe, însă consumatorul face dovada unei situaţii dificile sau a iminenţei neplăţii.”

In cazul creditelor de consum, reglementate de OUG 50/2010, IFN-urile si bancile sunt obligate sa ofere solutii de restructurare a creditelor doar in cazul majorarii dobanzii:

„În cazul imposibilității consumatorilor de a accepta majorarea dobânzii, creditorul nu are dreptul să denunțe unilateral sau să rezilieze contractul. Creditorul trebuie să facă o propunere, transmisă în scris, de reeșalonare sau de refinanțare a creditului, în raport cu veniturile actuale ale consumatorului.”

Fireste ca in cazul creditelor de la IFN-uri este vorba, in principal, de majorarea dobanzii, mai exact de aplicarea dobanzilor de penalizare, care poate fi invocate de clienti in cererile de restructurare a creditelor.

Dar cum legea nu este atat de explicita si protectiva ca in cazul celei privind creditele ipotecare, IFN-urile isi permit sa nu ofere clientilor, in contractele de credit, dreptul de a obtine restructurarea creditelor.

Ceea ce nu este corect nici din punct de vedere legal (dreptul consumatorului), nici etic sau social, cum vreti.

In al doilea rand, IFN-urile nu sunt interesate sa-si ajute clientii pentru ca este mai simplu pentru ele sa-i execute silit sau sa-i vanda firmelor de recuperare creante.

Dar cine se mai ocupa acum de protectia consumatorilor? ANPC nu are o reputatie prea buna, in timp ce BNR nu are atributii legale.