Noiembrie, prima luna de scadere efectiva a creditelor acordate de banci |
Autor: Bancherul.ro 2008-12-23 14:04 |
|
Luna noiembrie devine prima luna in care statisticile consemneaza o scadere efectiva a soldului de credite acordate de banci populatiei si firmelor, in conditiile crizei financiare. Creditele in lei au scazut cu 348 milioane lei iar cele in valuta cu un miliard de lei, conform indicatorilor monetari ai lunii noiembrie publicati astazi de BNR (Vezi documentul atasat).
Aceasta nu este insa o surpriza, fiind anticipata de reprezentantii BNR. Florin Georgescu, viceguvernatorul BNR, spune ca luna noiembrie este prima in care statistica reflecta efectele crizei financiare si a restrictiilor de creditare impuse de BNR.
Desi criza s-a facut simtita cu putere inca din octombrie, iar normele BNR intrasera deja in vigoare, bancile au mai acordat, in acea luna, credite negociate in luna septembrie. Astfel ca statistica BNR aferenta lunii octombrie a indicat o crestere cu 534 de milioane de lei a imprumuturilor in lei si cu 129 milione de euro a celor in valuta, in comparatie cu luna septembrie. Insa din cauza aprecierii leului cu aproape doua procente in octombrie, dupa o depreciere importanta in septembrie, statistica BNR a indicat o scadere a imprumuturilor.
Plusul din octombrie a fost insa ultimul din ultimele luni, iar in fata lunii noiembrie apare, in premiera, semnul minus la soldul de credite. Scaderea a fost de 348 de milioane de euro la creditele in lei si de 278 de milioane de euro (peste un miliard de lei) la imprumuturile in euro. O scadere destul de semnificativa.
Daca ne uitam la datele BNR, ele indica o crestere agregata, in procente, a creditelor acordate de bănci populaţiei şi firmelor in luna noiembrie, insa aceasta se datoreaza deprecierii leului in raport cu euro. In luna noiembrie, moneda nationala a scazut cu 3,2% fata de luna precedenta, majorand astfel, in statistica, valoarea imprumuturilor, soldul acestora urcand de la 193.063 milioane lei in octombrie la 195.131 milioane lei in noiembrie.
Comunicatul BNR:
Creditul neguvernamental acordat de instituţiile de credit a crescut īn luna noiembrie 2008 cu 1,1 la sută (0,7 la sută īn termeni reali) faţă de luna octombrie 2008, pānă la nivelul de 195131,0 milioane lei.
Creditul īn lei s-a diminuat cu 0,4 la sută (-0,7 la sută īn termeni reali), īn timp ce creditul īn valută exprimat īn lei s-a majorat cu 2,3 la sută (exprimat īn euro, creditul īn valută a scăzut cu 0,9 la sută).
La 30 noiembrie 2008, creditul neguvernamental a īnregistrat o creştere de 38,3 la sută (29,5 la sută īn termeni reali) faţă de 30 noiembrie 2007, pe seama majorării cu 29,0 la sută a componentei īn lei (20,9 la sută īn termeni reali) şi cu 46,5 la sută a componentei īn valută exprimată īn lei (exprimată īn euro, creşterea creditului īn valută a fost de 35,5 la sută).
|
|