www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



CEC Bank oferă credite prin programele StudentInvest și FamilyStart

Autor: Bancherul.ro
2023-11-14 15:30

Pentru al doilea an consecutiv, CEC Bank, instituția financiară cu cea mai lungă tradiție și cea mai extinsă rețea teritorială din România, acordă credite în cadrul programelor Student Invest și Family Start, anunta banca intr-un comunicat, in care adauga:
 
Prin cele două programe guvernamentale se pot obține finanțări de până la 75 000 lei (Student Invest), respectiv 150 000 lei (Family Start) cu garanții de stat precum și cu dobânzi și comisioane subvenționate.

După aprobarea creditului, sumele pot fi utilizate pe baza documentelor justificative prezentate de client. Durata maximă a creditelor Family Start și Student Invest este până la 10 ani, cu perioadă de grație până la 5 ani. 

Prin Programul Student Invest, persoanele cu vârste cuprinse între 18 și 40 de ani neîmpliniți, care sunt cuprinși în instituțiile de învățământ superior, pot obține credite de nevoi personale pentru plata taxelor de studii, plata căminului sau a chiriei sau chiar avans pentru locuință, etc. Creditele pot fi utilizate și pentru cheltuieli precum cele cu serviciile dentare, intervenții chirurgicale sau achiziţia de autoturisme.


Dobânda și comisioanele de analiză, precum și comisioanele de gestiune a garanțiilor sunt subvenționate integral de către stat.


Pentru un credit de 75 000 lei, pe 10 ani, rata lunară se ridică la 1.259,44 lei, în condițiile utilizării integrale a sumei de la început. Clientul va rambursa doar suma împrumutată, fără costuri suplimentare. Creditele pot fi accesate și de cei care nu sunt salariați, cu condiția existenței unui codebitor. 


Programul Family Start este pentru persoanele cu vârste cuprinse între 18 și 45 de ani neîmpliniți, care își intemeiază o familie şi/sau persoanele care formează împreună o familie, dintre care cel puţin unul dintre beneficiari se încadrează în criteriul de vârstă.


Aceștia pot obține credite de nevoi personale pentru evenimentele importante din viața familiei, cum ar fi nunta, pentru cheltuielile cu spitalizarea in cazul nasterilor, tratamente medicale complexe, educația și creșterea copiilor, achizitia de autoturisme, plata chiriei, plata avans/ parte din pretul de achizitie a unei locuinte/ costul de constructiei, achizitia de aparatelor electrocasnice sau de solutii energetice sustenabile, etc.


Programul se adrezează persoanelor care au venitul net lunar pe membru de familie de până la 6.000 de lei, respectiv pentru familiile monoparentale care au venitul net lunar pe membru de familie de până la 7.500 de lei.


Persoana/Persoanele solicitantă/solicitante nu poate/nu pot deţine calitatea de beneficiar/beneficiari în cadrul ambelor programe.


Comisioanele de analiză a creditului și gestiune a garanțiilor sunt subvenționate de stat, precum și 75% din dobândă, astfel că singurul cost suportat de clienți va fi 25% din dobândă (IRCC +4%/an).


Despre CEC Bank


CEC Bank este instituția financiară cu cea mai lungă tradiție din România. Fondată în 1864, CEC Bank are în prezent cea mai extinsă rețea națională, cu peste 1.000 de sucursale și unități teritoriale și cu active de 69,08 miliarde lei, la sfârșitul primului semestru al anului 2023.
 
CEC Bank este o bancă universală de top pe piața românească și oferă o gamă completă de produse și servicii persoanelor fizice, IMM-urilor și corporațiilor mari, prin multiple canale de distribuție: unități bancare, rețele de ATM și POS, internet banking (CEConline), mobile banking (CEC app) și magazinul virtual CEC_IN – unde pot fi accesate produse și servicii bancare 100% online.
 
Mai multe detalii despre produsele și serviciile oferite de CEC Bank pot fi obținute în orice unitate a Băncii, apelând gratuit Serviciul suport clienți la numărul de telefon 0.800.800.848 sau accesând site-ul www.cec.ro.