Cifra de afaceri din comerțul cu amănuntul (fără autovehicule și motociclete) a scăzut în iunie 2023 față de luna anterioară cu 2,8% pe seria brută și cu 1,9% pe seria ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, conform datelor publicate de INS. Rezultatul ajustat a fost diminuat ținînd cont de numărul diferit de zile în calendar.
Față de aceeași lună din anul precedent s-a păstrat o creștere de 1,5% brut (2,0% ajustat), valori semnificativ sub cele similare din luna precedentă (3,2%, respectiv 2,7%). Astfel, rezultatul brut cumulat de la începutul anului 2023 a coborât între martie și iunie de la cel mai mare până la cel mai mic nivel din ultimele 12 luni.
Această evoluție s-a produs în pofida unui avans anual de aproape cinci procente al puterii de cumpărare a salariului mediu (+15,7% aferent lunii mai dar încasat în iunie, la o inflație de 10,25%), corelată cu menținerea în domeniul pozitiv a pensiei reale (aproximativ +2,5%, după majorarea cu 13% a cuantumului mediu de la începutul anului).
Ar fi de subliniat scăderile înregistrate la toate categoriile de mărfuri față de luna anterioară, cu un minus ceva mai redus pe segmentul de produse alimentare (-1,3% brut, deși numai -0,8% ajustat) și valori negative mai pronunțate la mărfuri alimentare (-3,5% brut și -2,2% ajustat), respectiv în comerțul cu carburanți (-3,6% în ambele variante).
Față de aceeași lună din 2022, datele publicate de INS au rămas clar pozitive la produsele nealimentare (+4,5% brut și +5% ajustat sezonier), încă pe plus la magazinele cu vânzare predominantă de produse alimentare, băuturi și tutun (+1,3% brut și +1,7% ajustat) și au fost negative per segmentul de carburanți (-3,7% brut și -2,7% ajustat).
Cumulat de la începutul anului, avansul comerțului în ansamblu exprimat în termeni bruți s-a diminuat până la 3%, cu niveluri pozitive la produse alimentare (+4,4%) și produse nealimentare (+4,2%). În același timp, în pofida unui anumit reviriment în luna mai, pe segmentul de carburanți s-a păstrat poziționarea în domeniul negativ (-1,8%).
[1]
Per total, evoluția consumului a revenit pe creștere și se observă o apropiere a cererii concretizate în piață de valoarea estimată curent de CNSP pentru avansul PIB pe 2023 (2,8%, conform datelor oficiale curente). Totuși, este posibilă o revenire a consumului, în condiții de avans în termeni reali al puterii de cumpărare, pe măsură ce inflația va scădea.
De reținut, din perspectiva comerțului exterior, pe fondul rezultatelor modeste din industrie (în coborâre aproape de nivelul din urmă cu șase ani) și agricultură (a cărei evoluție în 2022 s-a situat la -11,6% iar creșterea estimată pe 2023 ar fi de doar 10,6%), s-au menținut la un nivel relativ ridicat dezechilibrele externe.
În context european, România a consemnat pe luna iunie 2023, a doua cea mai mare scădere a comerțului cu amănuntul față de luna precedentă (-1,9% pe date comparabile la nivelul UE), după Slovenia (-2,6%) și cu mult peste media UE (-0,2%). La polul opus, creșterile cele mai importante au fost în Luxembourg (+2,6%, dar după un -4,5% anterior), Olanda (+1,5%), Belgia (+1,2%) și Polonia (+1,1%).
Față de aceeași lună a anului precedent, avansul de 1,5% plasează țara noastră departe de țări precum Luxemburg (+16,3%), Spania (+7,5%), Cipru (+6,5%), Irlanda (+4,2%) sau Portugalia (+4%). Pe fondul unei medii UE negative (-1,6%), cele mai scăzute valori s-au consemnat în trei țări din fostul bloc estic: Slovenia (-15,7%), Estonia (-8,7%) și Ungaria (-8,3%).