www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Daca ai credit la Banca Transilvania, poti alege oricand modalitatea de plata a ratelor: egale sau descrescatoare

Autor: Bancherul.ro
2023-07-17 06:24

Instanța a suspendat în 16 iunie a.c. efectele ordinului ANPC privind modul de calcul al ratelor la credite. De la acest moment, toate măsurile dispuse de ANPC nu mai produc efecte până la soluționarea definitivă a litigiilor declanșate de bancă împotriva procesului verbal de contravenție și a ordinului ANPC, anunta Banca Transilvania intr-un comunicat, in care adauga:


În acelasi timp, BT reamintește că un client poate alege încă de la început sau pe perioada derulării unui credit, modalitatea de rambursare care i se potrivește cel mai bine, în rate egale sau descrescătoare.


Cum alegi să rambursezi creditul: în rate egale sau descrescătoare?


Când dorești un credit, poți alege, chiar la început sau oricând ulterior, să rambursezi în rate egale sau descrescătoare. Câteva detalii pentru o decizie cât mai bună:


Îți faci o idee care este rata creditului – se calculează în funcție de produsul ales, suma și perioada de creditare dorită, precum și de tipul dobânzii (fixă sau variabilă).


Modul de rambursare poate fi schimbat când dorești, pe parcursul creditului. În funcție de varianta cea mai potrivită bugetului tău, tu hotărăști dacă treci la rate egale sau, după caz, descrescătoare.


Rambursarea cu rate descrescătoare presupune o rată de plată în cuantum mai mare în prima perioadă de derulare a creditului și o evoluție descendentă până la finalul perioadei de rambursare, iar dobânda totală achitată este mai mică decât în cazul rambursării prin rate egale.


Explicația este aceasta: se calculează prin aplicarea procentului de dobândă la sold, iar pe măsură ce soldul creditului scade, prin rambursarea de principal, valoarea dobânzii din rată începe să scadă.


Dacă alegi să rambursezi creditul prin rate egale, valoarea ratei lunare este aceeași în fiecare lună. Cuantumul ratei lunare este constant pe întreaga perioadă de rambursare a creditului, iar dobânda totală achitată este mai mare decât în cazul rambursării prin rate descrescătoare.


Suma pe care o poți împrumuta depinde și de gradul de îndatorare prevăzut de reglementările în vigoare – indiferent de modul de rambursare.


Cum poți solicita trecerea la rate descrescătoare/egale: te așteptăm la bancă, unde îți vom explica soluțiile pentru care poți opta și îți vom prezenta un grafic de rambursare alternativ, urmând ca în funcție de decizia ta să efectuăm o analiză financiară pentru a verifica încadrarea în noile condiții ale creditului.


Ulterior analizei vei primi rezoluția finală dacă te încadrezi din punct de vedere legal al gradului de îndatorare, iar dacă optezi să schimbi modul de rambursare a creditului, te rugăm să te programezi pentru a veni la bancă, pentru semnarea actului adițional la contractul de credit care formalizează decizia ta.


Sursa: BancaTransilvania.ro