www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Deficitul contului curent, 15 miliarde euro după primele 7 luni ale anului

Autor: Bancherul.ro
2022-09-16 06:20

Contul curent al balanței de plăți a înregistrat în primele 7 luni ale anului curent un deficit de circa 15 miliarde euro, în creștere cu circa 64% față de aceeași perioadă a anului precedent, potrivit datelor BNR.


Este o valoare care indică o posibilă depășire a prognozei oficiale, Comisia Națională de specialitate avansând valoarea de -22 miliarde euro pentru întreg anul în curs.


Pe segmentul combinat de bunuri şi servicii s-a consemnat o creștere de circa 48% a deficitului extern (de la ceva mai mult de 7,5 miliarde euro la aproximativ 11,2 miliarde euro).


Majorarea cu 42% a deficitului pe partea de bunuri (de la circa -12,6 miliarde euro până la aproape -17,9 miliarde euro) a fost însoțită de un avans de 33% al soldului pozitiv la servicii (de la 5 miliarde euro spre 6,7 miliarde euro).


S-au îmbunătățit soldul (tradițional pozitiv) la serviciile de transport (+28%) și rezultatul net la serviciile de prelucrare a bunurilor aflate în proprietatea terţilor (+24%). Odată cu relansarea deplasărilor, deficitul din turism s-a majorat la -1.539 milioane euro față de -1.014 milioane euro (+52%).


Totuși, gradul de acoperire pe acest sector a crescut ușor, de la 54% la finele lunii iulie 2021, până la 60% pe primele 7 luni din 2022.


De reținut, soldul negativ pe segmentul de venituri primare s-a majorat cu 118%, de la -2.106 milioane euro la -4.598 milioane euro. Sumele intrate pe partea de venituri secundare, care includ transferurile românilor plecaţi la muncă în străinătate, au crescut semnificativ (+20%), în timp ce ieșirile s-au majorat ceva mai lent (+12%).


Astfel încât s-a trecut de la un sold net pozitiv de 515 milioane euro inclus în balanța de plăți din iulie 2021 la unul crescut cu peste 60% după a șaptea lună a anului curent (+831 milioane euro).


Datoria externă totală a depășit pragul de 140 miliarde euro


Investițiile directe ale nerezidenților pe primele șapte luni din 2022 au totalizat 5.505 milioane euro, cu 44% peste cele 3.830 milioane euro consemnate în aceeași perioadă a anului anterior. Din acestea, participaţiile la capital (inclusiv profitul reinvestit net estimat) au fost de 4.153 milioane euro, iar creditele intragrup au însumat valoarea netă de 1.352 milioane euro.


Datoria externă totală a ajuns în iulie 2022 la 140,43 miliarde euro, cu 5,82 miliarde euro mai mare decât la finele anului trecut. De reținut scăderea consemnată pe segmentul datoriei pe termen lung (-823 milioane euro), în timp ce întreaga creștere a venit din sporul consemnat pe termen scurt (+6,64 miliarde euro).


[1]


Rata serviciului datoriei externe pe termen mediu și lung la finalul celei de-a șaptea luni a anului curent a scăzut la 13,3%, semnificativ sub nivelul de 16,4% consemnat la sfârșitul lui 2021. Totodată, gradul de acoperire a importurilor de bunuri și servicii s-a păstrat la numai 4,3 luni, comparativ cu 4,9 luni la 31 decembrie 2021.


[2]


Gradul de acoperire a datoriei externe pe termen scurt cu rezervele valutare la BNR, calculată la valoarea reziduală (inclusiv ratele de capital scadente în următoarele 12 luni la datoria externă pe termen lung) a crescut marginal față de luna precedentă (+0,2 puncte procentuale) la 76,6% în iulie 2022, dar a rămas mult sub valorile din cei doi ani anteriori.