Creșterea anuală a prețurilor a scăzut marginal în iulie 2022, până la 14,96% față de 15,05% în luna anterioară, potrivit datelor publicate de INS.
Asta deși inflația lunară a fost de 0,89%, în creștere după scăderea din cele trei luni precedente. Combustibilii (-2,04%) și legumele (-1,68%) s-au ieftinit, ceea ce a influențat favorabil indicele prețurilor de consum (IPC).
Inflaţia MEDIE anuală a urcat la 10,1% pe metodologia națională. Pe calculul armonizat la nivel internațional, inflația MEDIE anuală IAPC a fost de numai 8,7%, după ce inflația lunară s-a situat la 0,46%. Majorarea prețurilor față de aceeași lună din anul precedent, comunicată la Eurostat, s-a păstrat la 13%, semnificativ sub valoarea de 15% stabilită pe calcul intern.
Prețurile produselor alimentare au crescut în iulie cu 0,92% (circa 16% pe ultimele 12 luni, din care 12% față de finalul anului anterior). Valori semnificative s-au înregistrat la ulei comestibil (+3,70% lunar și aproape +52% față de iulie 2021), lapte și produse lactate (+1,96%) produse de morărit și panificație (+0,99% lunar) și carne și preparate din carne (+0,81%). De reținut, în sensul reducerii IPC, au intervenit în iulie scăderile de prețuri la legume și conserve de legume (-1,68%, cu cartofii la -12,32%)
[1]
Pe segmentul de produse nealimentare (indice +0,87%), scumpirile importante de la gaze naturale (+8,16%) și energie electrică (+2,77%) au dat aproape 90% din efectul negativ pe IPC. Trebuie amintite și creșterile la detergenți (+0,88%), frigidere și congelatoare (+0,87%), articole chimice (+0,75%), mobilă (+0,67%) și articole de igienă, cosmetice și medicale (+0,66%). După scăderea cotațiilor internațioale pentru petrol, combustibilii s-au ieftinit cu circa două procente.
La servicii, s-a consemnat o majorare de 0,88%, cu valori mai mari la apă, canal, salubritate (+2,45% lunar și aproape 21% în ultimele 12 luni), transport aerian (+6,29%, dar cu pondere mică în consum) și igienă și cosmetică (+0,95%). De remarcat reducerea tarifelor la telefonie (-0,13%), urmare a ameliorării cursului de schimb.
Inflația de bază, în scădere la cea mai mică valoare din ultimele patru luni
Valoarea indicatorului CORE 2 ajustat, aflat sub influența politicii monetare, a scăzut la cea mai mică valoare din ultimele patru luni (+0,82%), ceea ce confirmă deciziile succesive de majorare a dobânzii de politică monetară luate de BNR. De remarcat, în absența influenței directe a scăderii prețului combustibililor, inflația lunară ar fi urcat la 1,23%.
[2]
Prețurile industriale, situate cu avansul anual la circa 48%, vor continua transmiterea parțială spre produsele de larg consum în lunile care urmează pe filiera subansamblelor încoporate, ce au consemnat scumpirile lunare cele mai mari. Vremea nefavorabilă și războiul din Ucraina vor afecta prețurile agricole iar platoul de inflație ridicată este în curs de translare spre finalul anului.
[3]
Estimarea BNR pentru finalul T3 2022 a fost ajustată în sus iar efectul de bază defavorabil va menține inflația la nivel relativ ridicat. O scădere semnificativă ar urma să se producă la iarnă, însă va urma un nou vârf în T2 2023, la retragerea plafonării prețurilor la curent electric și gaze. De-abia după mijlocul anului viitor se așteaptă revenirea la valori cu o singură cifră.