Inflatia va incepe sa scada din aceasta toamna, insa va ramane ridicata, aproape de 14%, la finalul acestui an, fata de 15% in prezent, arata Banca Nationala a Romaniei (BNR), in minuta sedintei de politica monetara din 5 august 2022, cand dobanda de referinta a fost majorata cu 0,75 puncte, la 5,5% pe an.
"În ceea ce privește evoluțiile macroeconomice viitoare, membrii Consiliului au arătat că cele mai recente evaluări relevă perspectiva plafonării ratei anuale a inflației în trimestrul III 2022 și a descreșterii ei treptate ulterior, dar pe o traiectorie revizuită moderat în sens ascendent.
Astfel, rata anuală a inflației este așteptată să cunoască fluctuații minore în trimestrul III, iar apoi să intre pe o traiectorie descrescătoare, graduală timp de trei trimestre, însă relativ alertă ulterior, implicând plasarea acesteia la 13,9 la sută în decembrie 2022 – considerabil deasupra intervalului țintei și peste valoarea de 12,5 la sută din prognoza precedentă –, dar coborârea ei la finele orizontului prognozei la 2,3 la sută, ușor sub punctul central al țintei", conform minutei BNR.
Minuta ședinței de politică monetară a Consiliului de administrație al Băncii Naționale a României din 5 august 2022
Data publicării: 19 august 2022
Membri ai Consiliului de administrație al Băncii Naționale a României prezenți la ședință: Mugur Isărescu, președinte al Consiliului de administrație și guvernator al Băncii Naționale a României; Florin Georgescu, vicepreședinte al Consiliului de administrație și prim-viceguvernator al Băncii Naționale a României; Leonardo Badea, membru al Consiliului de administrație și viceguvernator al Băncii Naționale a României; Eugen Nicolăescu, membru al Consiliului de administrație și viceguvernator al Băncii Naționale a României; Csaba Bálint, membru al Consiliului de administrație; Gheorghe Gherghina, membru al Consiliului de administrație; Cristian Popa, membru al Consiliului de administrație; Dan-Radu Rușanu, membru al Consiliului de administrație; Virgiliu-Jorj Stoenescu, membru al Consiliului de administrație.
În cadrul ședinței, Consiliul de administrație a discutat și adoptat deciziile de politică monetară, pe baza datelor și analizelor privind caracteristicile recente și perspectiva evoluțiilor macroeconomice pe termen mediu prezentate de direcțiile de specialitate și a altor informații interne și externe disponibile.
În discuțiile privind comportamentul recent al inflației, membrii Consiliului au arătat că rata anuală a inflației și-a încetinit mersul ascendent în iunie, așa cum s-a anticipat, consemnând totuși pe ansamblul trimestrului II 2022 o creștere considerabil mai mare decât în trimestrele anterioare, și superioară previziunilor, până la 15,05 la sută în iunie, de la 10,15 la sută în martie, în contextul modificării în luna aprilie a caracteristicilor schemelor de plafonare a prețurilor la energie pentru populație. Astfel, cea mai mare parte a creșterii a fost determinată din nou de componente exogene ale IPC, în principal de scumpirea consistentă și peste așteptări a energiei electrice și gazelor naturale – inclusiv în condițiile menținerii la valori ridicate a cotațiilor internaționale –, căreia i s-au alăturat influențele mai modeste venite de pe segmentul combustibililor, sub impactul ascensiunii cotației țițeiului pe fondul războiului din Ucraina și al sancțiunilor asociate, dar și ca efect al întăririi dolarului SUA în raport cu euro.
În același timp, rata anuală a inflației CORE2 ajustat a continuat să-și accentueze trendul ascendent în trimestrul II, urcând de la 7,1 la sută în martie, la 9,8 la sută în iunie, ușor peste valoarea prognozată, dar în condițiile în care contribuția la avans a subcomponentei alimentelor procesate a atins un maxim trimestrial al ultimului an, sub impactul scumpirii materiilor prime și mărfurilor pe piețele internaționale, a energiei și a transportului, au remarcat membrii Consiliului. În schimb, aportul subcomponentei serviciilor a scăzut la cel mai mic nivel din ultimele patru trimestre – probabil inclusiv în corelație cu evoluția raportului leu/euro față de perioada similară a anului trecut –, iar cel al mărfurilor nealimentare s-a diminuat ușor.
În urma analizei, membrii Consiliului au convenit că accelerarea creșterii ratei anuale a inflației CORE2 ajustat din acest interval este atribuibilă tot șocurilor globale pe partea ofertei – amplificate și prelungite de războiul din Ucraina și de sancțiunile asociate –, ale căror efecte inflaționiste directe și indirecte au continuat să fie potențate pe plan intern de cotele înalte ale așteptărilor inflaționiste pe termen scurt, de manifestarea pe anumite segmente a unei cereri de consum reprimate anterior, precum și de ponderea însemnată deținută în coșul de consum de produsele alimentare și cele importate. Mai mulți membri ai Consiliului au subliniat din nou anvergura mondială a procesului inflaționist amplu provocat de șocurile globale pe partea ofertei, evocând nivelurile record pentru ultimele decenii atinse de rata anuală a inflației în state dezvoltate, inclusiv în numeroase țări din Europa.
Totodată, a fost evidențiată creșterea mai pronunțată de dinamică consemnată în intervalul aprilie-mai de prețurile producției industriale pentru piața internă, inclusiv pe segmentul bunurilor de consum – sub influența costurilor mărite cu energia și cu alte materii prime, îndeosebi agroalimentare, precum și pe fondul blocajelor persistente în lanțuri de producție și aprovizionare –, ce va continua probabil să se transfere în viitorul apropiat asupra prețurilor unor bunuri și servicii destinate consumului, dar în funcție și de condițiile cererii. Au fost, de asemenea, reliefate nivelurile ridicate și în creștere ale așteptărilor inflaționiste pe termen scurt ale agenților economici de la finele trimestrului II, dar și cvasiplafonarea celor pe termen mai lung ale analiștilor bancari, precum și tendința mai evidentă de erodare a puterii de cumpărare a consumatorilor, reflectată de readâncirea în teritoriul negativ a dinamicii salariului mediu net real în intervalul aprilie-mai.
În ceea ce privește poziția ciclică a economiei, membrii Consiliului au observat că noua variantă provizorie a datelor statistice reconfirmă creșterea amplă a activității economice în trimestrul I 2022, cu 5,1 la sută față de trimestrul IV 2021, evoluție ce implică o reamplificare peste așteptări a excedentului de cerere agregată în acest interval, dar relativ moderată, date fiind și implicațiile recentei revizuiri a seriei de date privind ritmurile trimestriale ale PIB.
Se reconfirmă, de asemenea, creșterea substanțială a dinamicii anuale a PIB în trimestrul I 2022, la 6,4 la sută, de la 2,4 la sută în trimestrul IV 2021, cu o contribuție importantă venită însă din partea variației stocurilor, precum și cu aportul principal al consumului privat, atribuibil totuși altor subcomponente decât cumpărările de mărfuri și servicii, care și-au diminuat considerabil avansul în termeni anuali în acest interval, inclusiv pe fondul unui efect de bază.
O contribuție pozitivă notabilă la creșterea de ritm a fost adusă și de formarea brută de capital fix, iar exportul net a continuat să acționeze în sensul ameliorării creșterii economice – aportul său la dinamica anuală a PIB redevenind pozitiv pentru prima dată în ultimii 5 ani –, în condițiile în care avansul ritmului anual al volumului exportului de bunuri și servicii l-a devansat pe cel al volumului importului. Soldul negativ al balanței comerciale și-a reaccelerat însă creșterea în termeni anuali, preponderent pe fondul evoluției relativ mai nefavorabile a prețurilor importurilor, iar deficitul de cont curent și-a accentuat considerabil trendul de adâncire în raport cu perioada similară a anului anterior, inclusiv ca urmare a deteriorării puternice a dinamicii soldului balanței veniturilor primare, pe seama ieșirilor de profituri reinvestite și de dividende distribuite.
În ceea ce privește perspectiva apropiată, membrii Consiliului au convenit ca fiind probabilă o cvasi-stagnare a activității economice comparativ cu trimestrul I al anului curent, sub impactul războiului din Ucraina și al sancțiunilor asociate. Evoluțiile implică o restrângere a excedentului de cerere agregată în acest interval, poziționat însă pe o traiectorie vizibil mai ridicată decât cea anticipată în luna mai, precum și o descreștere a dinamicii anuale a PIB în trimestrul II, de la valoarea deosebit de înaltă atinsă în primele trei luni ale anului curent.
S-a observat că cei mai recenți indicatori cu frecvență ridicată indică însă accelerarea pe mai departe a creșterii anuale a consumului privat în trimestrul II, preponderent pe seama unui efect de bază, în timp ce influențe semnificative de sens opus asupra dinamicii anuale a PIB sunt probabile din partea formării brute de capital fix, dar și a exportului net, dată fiind divergența conturată în intervalul aprilie-mai între majorarea variației anuale a importurilor și descreșterea celei a exporturilor de bunuri și servicii, cauzată doar parțial de evoluția nefavorabilă a prețurilor externe. Pe acest fond, deficitul comercial și-a mărit considerabil dinamica anuală înaltă în raport cu media trimestrului I, iar cel de cont curent a continuat să crească, deși mai temperat, reducându-și avansul în termeni anuali față de primele trei luni ale anului, în condițiile ameliorării soldului balanțelor veniturilor. Deși atribuibile parțial unor factori conjuncturali, tendințele au fost considerate deosebit de îngrijorătoare de către membrii Consiliului, dată fiind și diminuarea tot mai pronunțată față de finele anului 2021 a gradului de acoperire a deficitului de cont curent cu investiții străine directe și transferuri de capital.
În ceea ce privește piața muncii, membrii Consiliului au arătat că efectivul salariaților din economie a consemnat noi creșteri notabile în aprilie și mai, aproape exclusiv pe seama angajărilor din sectorul privat, iar rata șomajului BIM și-a prelungit scăderea în trimestrul II, rămânând însă la finele acestuia deasupra valorilor pre-pandemice, respectiv la 5,3 la sută. În același timp, salariul mediu brut nominal a continuat să-și accelereze creșterea anuală de două cifre în primele două luni din trimestrul II, fără să egaleze totuși ritmul inflației, iar dinamica anuală înaltă a costului unitar cu forța de muncă din industrie s-a mărit chiar mai pronunțat, deși în condițiile unor mari fluctuații lunare. Evoluția a fost considerată preocupantă de către unii membri ai Consiliului, chiar dacă, în mare măsură, ea decurge din scăderea substanțială în termeni anuali a productivității muncii în primele luni din acest an, pe fondul blocajelor în lanțuri de producție și al costurilor crescute cu energia și materiile prime. Au fost, de asemenea, evocate măsurile recente privind majorarea salariului minim brut în anumite sectoare, precum și creșterile salariale din sectorul bugetar aflate în proces de legiferare, dar și ritmul ridicat al inflației, de natură să mărească dinamica unor salarii în viitorul apropiat.
Deficitul de forță de muncă raportat de companii a cunoscut însă un mic recul în debutul semestrului II, după creșterea neîntreruptă din ultimii aproape doi ani, au sesizat mai mulți membri ai Consiliului, iar intențiile de angajare pe orizontul apropiat de timp s-au diminuat ușor, în condițiile unor evoluții mixte la nivel sectorial, justificate probabil de efectele și incertitudinile generate de prelungirea războiului din Ucraina și de extinderea sancțiunilor asociate, cu impact inclusiv asupra cererii. În această conjunctură, un factor suplimentar de frânare a tendinței generalizate de creștere a salariilor continuă să-l constituie constrângerile firmelor venite din costurile ridicate cu energia, transportul și cu materiile prime, au susținut unii membri ai Consiliului.
Totodată, s-a apreciat că, dincolo de orizontul apropiat de timp, capacitatea unor firme de a se menține viabile/profitabile, în contextul costurilor ridicate, va fi testată și de sistarea măsurilor de sprijin guvernamental, precum și de nevoia de tehnologizare, ce ar putea conduce la restructurări sau falimente de firme. Incertitudini notabile pentru situația viitoare a pieței muncii decurg și din extinderea automatizării și digitalizării pe plan intern, precum și din tendința de creștere a recursului la muncitori extracomunitari.
În ceea ce privește condițiile financiare, membrii Consiliului au arătat că principalele cotații ale pieței monetare interbancare și-au accelerat ascensiunea în perioada recentă, sub impactul majorării ratei dobânzii de politică monetară din luna iulie și al controlului ferm exercitat de banca centrală asupra lichidității de pe piață. S-a convenit că un rol important în acest proces l-au avut și așteptările instituțiilor de credit, în contextul climatului inflaționist intern și internațional, precum și al prelungirii tensiunilor geopolitice.
Randamentele titlurilor de stat și-au temperat însă creșterea, iar apoi au cunoscut ajustări descendente, în linie cu evoluțiile consemnate pe piețele de obligațiuni la nivel global, pe fondul revizuirii expectațiilor investitorilor financiari privind perspectiva creșterii economice, ca reacție la normalizarea mai rapidă a conduitei politicii monetare de către Fed și BCE, dar și la prelungirea războiului din Ucraina și la extinderea sancțiunilor asociate. În schimb, sub influența evoluțiilor de pe piața monetară interbancară, rata medie a dobânzii la depozitele noi la termen și-a accelerat creșterea, atât în raport cu media ratei dobânzii la creditele noi – ecartul dintre acestea atingând în iunie un nou minim istoric –, cât și față de majorările din regiune, cu efecte pozitive asupra economisirii, au susținut mai mulți membri ai Consiliului.
În această conjunctură – reflectând și creșterea atractivității relative a plasamentelor în monedă națională, inclusiv pe fondul restrângerii diferențialului ratelor dobânzilor pe termen scurt ca efect al încetinirii/stopării creșterii ratelor dobânzilor-cheie de către bănci centrale din regiune –, dar și sub acțiunea unor factori sezonieri, leul a manifestat în iulie o ușoară tendință de apreciere în raport cu euro, cu implicații favorabile asupra inflației și încrederii în moneda națională, au remarcat membrii Consiliului. Riscuri la adresa comportamentului cursului de schimb leu/euro – de natură să afecteze inclusiv indicatorii de vulnerabilitate externă –, continuă însă să vină din accentuarea dezechilibrului extern și din incertitudinile asociate consolidării bugetare, precum și dintr-o posibilă înrăutățire suplimentară a percepției asupra riscului asociat piețelor financiare din regiune, în contextul prelungirii războiului din Ucraina, au atenționat unii membri ai Consiliului.
În același timp, s-a observat că dinamica anuală a creditului acordat sectorului privat a continuat să crească în iunie, ajungând la 17,5 la sută, dar în condițiile unei ușoare moderări a creditării în lei, contrabalansată ca impact de accelerarea considerabilă a creșterii creditului în valută acordat societăților nefinanciare. Ponderea componentei în lei în creditul acordat sectorului privat s-a redus ușor, la 72 la sută, de la 72,7 la sută în luna mai.
În ceea ce privește evoluțiile macroeconomice viitoare, membrii Consiliului au arătat că cele mai recente evaluări relevă perspectiva plafonării ratei anuale a inflației în trimestrul III 2022 și a descreșterii ei treptate ulterior, dar pe o traiectorie revizuită moderat în sens ascendent. Astfel, rata anuală a inflației este așteptată să cunoască fluctuații minore în trimestrul III, iar apoi să intre pe o traiectorie descrescătoare, graduală timp de trei trimestre, însă relativ alertă ulterior, implicând plasarea acesteia la 13,9 la sută în decembrie 2022 – considerabil deasupra intervalului țintei și peste valoarea de 12,5 la sută din prognoza precedentă –, dar coborârea ei la finele orizontului prognozei la 2,3 la sută, ușor sub punctul central al țintei.
S-a observat că perspectiva plafonării ratei anuale a inflației și a inversării ulterioare a traiectoriei acesteia are ca resorturi majore atenuarea efectelor directe și indirecte ale șocurilor globale pe partea ofertei – inclusiv în contextul aplicării schemelor de plafonare a prețurilor la energie până în martie 2023 –, precum și manifestarea efectelor de bază dezinflaționiste asociate creșterilor ample consemnate din a doua parte a anului 2021 de prețurile energiei, combustibililor și alimentelor procesate, alături de influențele venite din probabila ajustare descendentă a cotațiilor unor mărfuri, pe fondul detensionării piețelor en-gros.
Traiectoria previzionată a ratei anuale a inflației este însă revizuită moderat în sens ascendent, în principal ca urmare a dinamicilor relativ mai ridicate anticipate a fi consemnate de prețurile combustibililor, energiei și alimentelor procesate, sub impactul majorării peste așteptări a cotațiilor internaționale în perioada recentă, au remarcat membrii Consiliului. În același timp, s-a sesizat că efectele inflaționiste puternice ale cotațiilor produselor energetice se vor evidenția pregnant odată cu sistarea schemelor de plafonare a prețurilor în luna aprilie 2023, când acestea vor provoca o inversare temporară a descreșterii ratei anuale a inflației, care se va relua însă ulterior și se va accentua la mijlocul anului viitor, iar apoi în aprilie 2024.
S-a convenit, totodată, că impactul prezumat a fi exercitat de schemele de plafonare și compensare a prețurilor la energie și combustibili continuă să fie grevat de incertitudini însemnate, și că balanța integrală a riscurilor la adresa perspectivei inflației induse de factori pe partea ofertei rămâne înclinată în sens ascendent, cel puțin pe orizontul apropiat de timp, în contextul războiului din Ucraina și al sancțiunilor asociate – cu potențiale implicații mai severe asupra cotațiilor mărfurilor energetice și asupra lanțurilor de producție și aprovizionare –, dar și pe fondul secetei prelungite pe plan intern și în alte state europene. Incertitudini sunt asociate totuși duratei schemelor de sprijin, care ar putea fi mărită în raport cu reglementările în vigoare, au susținut unii membri ai Consiliului.
Presiunile factorilor fundamentali își vor epuiza însă relativ alert caracterul inflaționist modest și vor deveni dezinflaționiste începând cu trimestrul III 2023, au concluzionat membrii Consiliului, dată fiind perspectiva încetinirii considerabile a creșterii economice în a doua parte a anului curent și ceva mai moderate în 2023, inclusiv în raport cu previziunile precedente, ce face probabilă restrângerea rapidă a excedentului de cerere agregată și închiderea lui la mijlocul anului viitor – în devans cu câteva trimestre față de proiecția anterioară –, urmată de adâncirea treptată a gap-ului PIB în teritoriul negativ.
În perspectivă apropiată, dinamica inflației de bază va rămâne totuși afectată de efectele inflaționiste ale șocurilor pe partea ofertei, au remarcat membrii Consiliului, îndeosebi de cele decurgând din creșterea cotațiilor mărfurilor agroalimentare, care vor continua sa fie potențate de cotele crescute ale așteptărilor inflaționiste pe termen scurt și de ponderea însemnată a alimentelor procesate și a importurilor în coșul inflației de bază. În aceste condiții, rata anuală a inflației CORE2 ajustat își va prelungi probabil creșterea până la finele anului curent, dar într-un ritm mult încetinit, urcând la 11,4 la sută în decembrie 2022, foarte ușor peste nivelul previzionat anterior, pentru ca apoi să se înscrie pe o traiectorie descendentă doar ceva mai lentă decât în prognoza precedentă, și să coboare la finele orizontului proiecției la 3,8 la sută, sub valoarea de 4,2 la sută anticipată în luna mai.
Referitor la viitorul poziției ciclice a economiei, membrii Consiliului au observat că previziunile privind activitatea economică sunt considerabil revizuite în sus pentru 2022, însă exclusiv ca efect al creșterii acesteia mult peste așteptări în trimestrul I, iar pentru 2023 sunt revizuite semnificativ în sens descendent, în contextul unui impact advers mai puternic prezumat a fi exercitat de războiul din Ucraina și de sancțiunile instituite, doar parțial contrabalansat de efectele absorbției fondurilor europene aferente instrumentului Next Generation EU. Evoluția implică o inflexiune în pattern-ul gap-ului PIB, care, după ce și-a reamplificat peste așteptări valoarea pozitivă în trimestrul I 2022, este așteptat să se restrângă relativ rapid și să coboare gradual în teritoriul negativ începând cu trimestrul III 2023.
S-a sesizat că principalul determinant al avansului PIB va rămâne probabil consumul privat, în condițiile unei accelerări semnificative a creșterii acestuia în anul 2022 – atribuibilă cvasi-integral dinamizării neașteptat de puternice din trimestrul I –, succedată însă de o scădere pronunțată de dinamică în 2023, inclusiv sub influența măririi treptate a ratelor dobânzilor la creditele și depozitele populației.
În schimb, formarea brută de capital fix este așteptată să-și accelereze doar ușor creșterea în 2022, însă considerabil în anul următor, pe fondul atenuării efectelor războiului, au arătat membrii Consiliului. Relevante din această perspectivă au fost considerate incertitudinile crescute și efectele generate pe termen scurt de prelungirea războiului din Ucraina și de extinderea sancțiunilor asociate – mai ales pe calea slăbirii cererii externe, a persistenței blocajelor în lanțuri de producție și a înăspririi condițiilor de finanțare –, dar și probabila majorare a cheltuielilor publice de capital, eventual și în sectorul energetic și în transporturi, inclusiv cu aportul fondurilor europene, cu efecte de antrenare în sectorul privat.
Din partea exportului net este însă probabil un aport negativ notabil la dinamica PIB și în anul curent – pe fondul încetinirii pronunțate a creșterii economice în UE și al majorării consistente a prețurilor materiilor prime –, precum și un impact neutru în 2023, în condițiile unei temperări a avansului importurilor, în corelație cu evoluția absorbției interne. Prin urmare, deficitul de cont curent este așteptat să-și continue ascensiunea ca pondere în PIB în 2022, inclusiv sub influența deteriorării suplimentare a evoluției prețurilor importurilor în raport cu cea a prețurilor exporturilor, iar în anul următor să scadă doar ușor, evoluții considerate îngrijorătoare de către membrii Consiliului, date fiind mai ales potențialele implicații adverse asupra inflației, primei de risc suveran și, în final, asupra sustenabilității creșterii economice.
În același timp, s-a arătat în mod repetat că războiul din Ucraina și sancțiunile asociate continuă să genereze incertitudini și riscuri considerabile la adresa perspectivei activității economice, implicit a evoluției pe termen mediu a inflației, prin efectele posibil mai mari exercitate, pe multiple căi, asupra puterii de cumpărare și încrederii consumatorilor, precum și asupra activității, profiturilor și planurilor de investiții ale firmelor, dar și prin potențiala afectare mai severă a economiei europene/globale și a percepției de risc asupra economiilor din regiune, cu impact nefavorabil asupra costurilor de finanțare.
Totodată, absorbția fondurilor europene, în principal a celor aferente programului Next Generation EU, este condiționată de îndeplinirea unor ținte și jaloane stricte în implementarea proiectelor aprobate, au subliniat în mai multe rânduri membrii Consiliului, dar este esențială pentru realizarea reformelor structurale necesare, inclusiv a tranziției energetice, precum și pentru contrabalansarea, cel puțin parțială, a impactului contracționist al șocurilor pe partea ofertei, amplificate de războiul din Ucraina. Absorbția și valorificarea la maximum a acestor fonduri sunt vitale în actuala conjunctură, au susținut mai mulți membri ai Consiliului.
Incertitudini și riscuri majore sunt asociate însă și conduitei politicii fiscale, au convenit membrii Consiliului, facând referiri la execuția bugetară din prima jumătate a anului și la cerința continuării consolidării bugetare în contextul procedurii de deficit excesiv și al tendinței generale de înăsprire a condițiilor de finanțare, dar evidențiind, cu precădere, actuala conjunctura economică și socială dificilă pe plan intern și global, precum și seturile de măsuri aplicate în vederea sprijinirii populației și firmelor, ce pot avea implicații adverse asupra parametrilor bugetari. Din această perspectivă, deosebit de importante au fost considerate coordonatele preconizatei rectificări bugetare.
Majoritatea membrilor Consiliului au apreciat că, în ansamblul său, contextul analizat justifică majorarea cu 0,75 puncte procentuale a ratei dobânzii de politică monetară, în vederea ancorării anticipațiilor inflaționiste pe termen mediu și a stimulării economisirii, pentru a se asigura readucerea durabilă a ratei anuale a inflației în linie cu ținta staționară de 2,5 la sută ±1 punct procentual, într-o manieră care să contribuie la realizarea unei creșteri economice sustenabile. A fost subliniată din nou importanța dozajului măsurilor și a calibrării conduitei politicii monetare în actuala conjunctură, astfel încât să se evite pe cât posibil o încetinire semnificativă a creșterii economice, date fiind și efectele contracționiste majore generate de șocurile ample pe partea ofertei, îndeosebi de criza energetică, dar și cerința progresului consolidării bugetare.
A fost discutată și o majorare cu 1,00 punct procentual a ratei dobânzii-cheie, având ca principale argumente nivelul ridicat al ratei anuale a inflației și revizuirea moderată în sens ascendent a traiectoriei prognozate a acesteia, precum și recentele decizii de politică monetară ale băncilor centrale majore, alături de calendarul ședințelor de politică monetară ale Consiliului, ce implică un decalaj relativ mai mare de timp între actuala și următoarea ședință de politică monetară. Unii membri ai Consiliului au înclinat înspre aceasta.
În același timp, s-a susținut în mod unanim necesitatea păstrării controlului ferm asupra lichidității de pe piața monetară și a fost reiterată importanța continuării monitorizării atente a evoluțiilor mediului intern și internațional, care să permită adecvarea instrumentelor de care dispune BNR în vederea îndeplinirii obiectivului fundamental privind stabilitatea prețurilor pe termen mediu.
În aceste condiții, Consiliul de administrație al BNR a decis cu majoritate de voturi – 6 voturi pentru, 3 voturi împotrivă – majorarea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 5,50 la sută, de la 4,75 la sută, precum și creșterea ratei dobânzii pentru facilitatea de creditare (Lombard) la 6,50 la sută, de la 5,75 la sută și majorarea ratei dobânzii la facilitatea de depozit la 4,50 la sută, de la 3,75 la sută; trei membri ai Consiliului au votat majorarea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 5,75 la sută.
În același timp, Consiliul de administrație al BNR a decis în unanimitate păstrarea controlului ferm asupra lichidității de pe piața monetară. De asemenea, Consiliul de administrație al BNR a decis în unanimitate păstrarea nivelurilor actuale ale ratelor rezervelor minime obligatorii pentru pasivele în lei și în valută ale instituțiilor de credit.