www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Scaderea dobanzii Fed a depreciat puternic dolarul, pana la 1,4437 dolari/euro

Autor: Bancherul.ro
2008-12-18 09:01
Dolarul s-a depreciat faţă de euro până la un nivel minim atins de la lansarea monedei unice în 1999 şi a căzut faţă de yen până la cel mai mic nivel al ultimilor 13 ani, după ce Federal Reserve (Fed) a coborât dobânda cheie până la 0%, potrivit Bloomberg.

Dolarul s-a depreciat cu 3% faţă de euro, până la cotaţia de 1,4437 dolari/euro, comparativ cu nivelul de 1,4002 dolari/euro de marţi, de pe piaţa new-yorkeză. A fost cea mai amplă depreciere dintr-o singură şedinţă de tranzacţionare de la introducerea monedei unice europene.

Dolarul s-a depreciat şi faţă de yen, cu 1,8%, la 87,41 yeni, faţă de cotaţia de marţi de 89,05 yeni/dolar şi a atins un nivel de 87,14 yeni, un minimum ce nu mai fusese înregistrat din iulie 1995.

Euro s-a apreciat cu 0,5% faţă de yen, la 125,33 yeni, de la 124,71 yeni.


"Jucătorii de pe piaţă sunt atenţi la dobânzile excepţional de scăzute din Statele Unite şi la faptul că Federal Reserve s-a îndreptat spre ape în care nu a mai navigat niciodată", a spus Stephen Malyon, unul dintre şefii departamentului de strategie valutară de la Scotia Capital din Toronto.

"Este posibil ca de acum şi până la sfârşitul anului, să asistăm la o continuare a tendinţei de depreciere a dolarului", a adăugat Malyon, citat de Bloomberg.

Federal Reserve (Fed), banca centrală americană, a coborât marţi dobânda cheie până la un nivel ce nu a mai fost înregistrat niciodată şi i-a atribuit o marjă de fluctuaţie de la 0% la 0,25% şi a anunţat că va interveni masiv ca să cumpere titluri pe piaţă.