România a înregistrat cea mai mică durată de muncă dintre statele UE în 2021, potrivit datelor publicate de Eurostat.

Cu doar 31,3 ani, ne-am plasat sub Italia (31,6 ani), Grecia (32,9 ani), Bulgaria (33,1 ani) și Croația (33,5 ani). La polul opus s-au situat țări nordice, precum Olanda (42,5 ani), Suedia (42,3 ani) și Danemarca (40,3 ani). 

Media duratei de activitate așteptate pentru persoanele cu vârsta de 15 ani cetățeni ai UE a fost anul trecut de 36 de ani.

Acest indicator a crescut sistematic în acest secol până la venirea pandemiei Covid 19, de la 32 de ani în 2001 (adică peste valoarea cea mai recentă de la noi), până la 35,9 ani în 2019, s-a redus la 35,6 ani în 2020 și a revenit marginal peste cota prepandemie în 2021.

Deși durata de muncă așteptată pentru bărbați este semnificativ mai mare în aproape toate statele europene, diferența de gen s-a redus considerabil în ultimele două decenii, de la 7 ani în 2001 la doar 4,5 ani în 2021.

De remarcat faptul că România prinde podiumul la această diferență, cu 7,6 ani mai puțin la femei decât la bărbați, după Italia (9,1 ani) și Malta (8,4 ani).

Lituania este singurul stat membru în care femeile muncesc mai mulți ani decât bărbații (diferență negativă de -1,3 ani), în timp ce vecinele Estonia (+0,1 ani), Letonia (+0,8 ani) și Finlanda (+1,1 ani) au diferențe de gen extrem de reduse.

Ceea ce confirmă influența majoră a factorului socio-cultural, unde noi figurăm la intersecția între balcanici și latini.

Cert este că, atât la bărbați cât și la femei figurăm pe locul doi în topurile celor mai scurte durate de muncă, în primul caz după bulgari (34,6 ani ei și 35,0 ani noi, la mare distanță de olandezi, 44,3 ani, și suedezi, cu 43,6 ani) și în al doilea după italience (26,9 ani ele și 27,4 ani la noi, cu inversiune între Suedia, 41 ani, și Olanda, 40,5 ani, la celălalt capăt al scalei).

Așadar, datele arată că, dincolo de productivitatea muncii per angajat, factor de natură calitativă și dependent de tehnlogiile utilizate, avem încă o resursă majoră de natură cantitativă.

Ar fi suficient să extindem durata de muncă pentru a crește contribuția factorului uman la dezvoltarea economică, contribuție estimată curent cu semnul minus în prognozele pentru următorii ani.

Notă metodologică

Indicatorul duratei de muncă așteptate pe parcursul vieții reprezintă numărul de ani în care o persoană aflată curent la vârsta de 15 ani ar urma să facă parte din forța de muncă (drept angajat sau neangajat) pe parcursul vieții. În această abordare se poate evalua întregul ciclu de prezență pe piața muncii, dincolo de statusul consemnat în diverse stadii ale vieții, precum șomajul în rândul tinerilor sau retragerea timpurie din rândul forței de muncă.