Cele mai mici dobânzi la creditele de nevoi personale în lei le găsim la Banca Transilvania, BCR, Banca Românească, Garanti BBVA și CEC Bank, conform topului realizat de Bancherul.ro, care a analizat un număr de 23 de împrumuturi din oferta a 14 bănci.
Cea mai mică Dobânda Anuală Efectivă (DAE), indicatorul pentru costul total al unui credit, o are creditul acordat de Banca Transilvania: 7,35%. DAE este calculata pentru un credit în valoare de 23.000 de lei pe 5 ani.
Creditul BT are o dobânda variabila, formată dintr-o marja fixa a băncii, de 5,25%, la care se adauga IRCC (Indicele de Referință pentru Creditele Consumatorilor), de 1,86% în prezent, indice care se modifica o data la trei luni, în funcție de evoluția pieței interbancare.
IRCC urmează sa crească din luna iulie, urmand tendința indicelui ROBOR, după ce Banca Națională a României (BNR) a majorat dobânda de politica monetară la 3,75%, pentru a contracara creșterea inflației, ajunsa la 14,5%.
A doua cea mai mică DAE la credite este la BCR, dobânda fiind însă fixa, fără modificări pe parcursul perioadei de creditare: 9,91% pe an, un nivel apropiat de cel practicat de Banca Românească, care are tot o dobânda fixa.
Top 4 banci cu dobanzi mici, de pana la 10%, la credite
1. Banca Transilvania
2. BCR
3. Banca Romaneasca
4. Garanti BBVA
Cinci bănci (BCR, Banca Românească, Garanti BBVA și First Bank) au dobânzi fixe la credite mai mici decat dobânzile variabile de la alte bănci, precum OTP Bank, Idea Bank sau Alpha Bank.
Cele mai ieftine cinci credite de consum au DAE între 7 și 10%, în timp ce la polul opus, dobânzile cele mai mari sunt între 15% și 20%, la Unicredit, Alpha Bank, Raiffeisen, Patria Bank și ING Bank.
Media DAE la cele 23 de credite analizate este 13,15%, în crestere cu doar în jur de un punct procentual, la 12,32%, fata de începutul acestui an.