La sfârșitul săptămânii trecute a fost inaugurat la Arad noul hotel Aniroc Signature, o investiție realizată de familiile Cosma și Țucudean. BRD Groupe Société Générale a participat la realizarea proiectului printr-o finanțare pe termen lung în valoare de 4 milioane EUR, anunta banca intr-un comunicat, in care adauga:
Amplasat în centrul Aradului, Aniroc Signature Hotel îmbină stilul industrial cu cel modern, purtând în același timp amprenta Aradului de altădată.
"Apreciem sprijinul permanent al BRD pentru diversele noastre proiecte. La Aniroc Signature Hotel, BRD s-a angajat pe termen lung alături de noi, având încredere în viziunea noastră, în proiect și în potențialul unui Arad din ce în ce mai efervescent din punct de vedere economic și social", au declarat frații George și Miriam Țucudean.
"Banca noastră participă activ la susținerea proiectelor clienților săi și la dezvoltarea comunităților din România. Proiectul Aniroc Signature Hotel se înscrie în cadrul unui parteneriat de peste 25 de ani alături de unii dintre cei mai reprezentativi și dinamici antreprenori din regiunea de vest a țării, familiile Cosma și Țucudean", a spus Felix Daniliuc, Directorul Departamentului IMM al BRD Groupe Société Générale.
Dezvoltatorii au urmărit nu doar confortul oaspeților, ci și protejarea mediului, optând pentru soluții sustenabile, prin utilizarea biomasei pentru producerea energiei termice, împreună cu un sistem de recirculare a gazelor de ultimă generație.
30% din energia electrică necesară funcționării hotelului este produsă cu ajutorul panourilor fotovoltaice, diferența provenind din energie verde cu certificate de origine prin intermediul unui parteneriat cu Enel.
Toate camerele beneficiază de aport de aer proaspăt și aer condiționat (cald și rece) pe toată durata anului. De asemenea, hotelul este dotat cu un centru Spa și o sală de fitness. Sala de conferințe și evenimente are o capacitate de 150 locuri. De asemenea, noul hotel operează un restaurant, precum și o terasă cu 60 de locuri.
BRD - Groupe Société Générale este unul dintre liderii pieței bancare din România. Banca operează o rețea de 499 de unități și are active totale în valoare de 71 mld. lei (la 31 martie 2022). BRD deține o poziție de lider pe piața de retail, este un jucător de top pe piața de corporate banking și liderul pieței românești de factoring.
BRD face parte din Grupul Société Générale, unul dintre cele mai importante grupuri europene de servicii financiare. Société Générale are peste 131.000 de angajați în 66 de țări și sprijină zilnic 26 de milioane de clienți persoane fizice, companii și investitori instituționali din întreaga lume, oferind o gamă largă de servicii de consultanță și soluții financiare personalizate. Grupul se bazează pe trei activități principale complementare:
- Retail banking în Franța
- Retail banking internațional, Asigurări și Servicii financiare
- Global Banking și Soluții pentru investitori