66,5% dintre români declară că nu au nici un fel de economii. Dintre cei care eu reușit să pună bani de-o parte, cei mai mulți (77,6%) au economii de-o viață sub 10 000 de euro, rezultă dintr-un sondaj realizat de CEC Bank în parteneriat cu comparatorul bancar FinZoom.ro, conform unui comunicat al bancii, in care se adauga:
La polul opus, economii de peste 20 000 de euro reușesc să aibă doar 9,8% dintre respondenți.
La întrebarea ce sumă de bani reușesc să economisească în fiecare lună, 52,8% dintre cei chestionați afirmă că nu reușesc să pună bani deoparte, 21,8% economisesc sub 300 lei, 13,6% între 300 de lei și 600 de lei, 5,8% între 600 de lei și 1.000 de lei. Doar 6% reușesc să economisească lunar sume peste 1.000 de lei.
Cash-ul este metoda preferată atunci când vine vorba de modul de păstrare a economiilor: 49,7% dintre respondenți economisesc în numerar, în lei. Urmează conturile curente, preferate de 20,3% dintre respondenți. 11,95% preferă economisirea cash în valută (euro/dolari), peste ponderea celor care oprează pentru depozite bancare - 11,25%.
Doar 4,9% dintre respondenți își plasează fondurile în acțiuni și fonduri de investiții. Deși este un domeniu relativ nou, 1,9% dintre respondenți au investit în cryptomonede.
În cazul în care ar apărea cheltuieli urgente de genul reparațiilor la mașină sau a instalațiilor din casă, 55,4% dintre români declară că nu dispun de rezerve financiare.
În ceea ce privește fondul pentru situații neprevăzute, recomandată să acopere cheltuielile și ratele pe 3 luni, 71,7% dintre respondenți susțin că nu dispun de astfel de resurse și doar 28,3% și-au constituit un astel de fond.
La întrebarea dacă au obiceiul să își urmărească lunar bugetrul de venituri și cheltuieli, 63,6% spun că fac acest lucru în fiecare lună, 17,1% spun că fac acest lucru doar în unele luni, iar 19,3% își urmăresc bugetul rareori sau niciodată.
Pentru 50,4% dintre respondenți, banii din salariu nu ajung până la sfârșitul lunii, iar 41,9% din cei chestionați sunt nevoiți să renunțe la cheltuieli opționale cum ar fi ieșirile la restaurant și cumpărăturile la mall. 22,2% spun că fac cumpărături din impuls și de aceea nu reușesc să pună bani deoparte.
42% dintre respondenți spun că au deja credite în derulare, cei mai multi (peste două treimi) plătesc rate pentru credite de nevoi personale. Puțin peste 30% dintre îndatorați au contractat împrumuturi pentru locuințe.
Gradul de îndatorare este sub 25% pentru cei mai mulți dintre respondenți (59,6%), iar la polul opus – 11,6% dintre cei cu credite sunt supraîndatorați, cu grade de îndatorare peste 50%.
Sondajul privind situația financiară a românilor a fost realizat de comparatorul bancar FinZoom.ro, la cererea CEC Bank, pe un eșantion de aproape 1.400 de respondenți din toată țara, reprezentativ pentru utilizatorii de internet.
60,3% dintre respondenți sunt salariați, 44,2% au declarat venituri între 2.500 lei și 5.000 de lei, iar aproape jumătate – 46,9% - sub 2.500 de lei lunar, 38,1% dintre cei chestionați au vârsta cuprinsă între 25 și 40 de ani, 36% au studii superioare și puțin peste 13% studii postuniversitare.
Despre CEC Bank
CEC Bank este instituția financiară cu cea mai lungă tradiție din România. Fondată în 1864, CEC Bank are în prezent cea mai extinsă rețea națională, cu peste 1.000 de sucursale și unități teritoriale și cu active de peste 50,4 de miliarde lei, la sfârșitul primului trimestru din 2022.
CEC Bank este o bancă universală de top pe piața românească și oferă o gamă completă de produse și servicii persoanelor fizice, IMM-urilor și corporațiilor mari, prin multiple canale de distribuție: unități bancare, rețele de ATM, internet banking, mobile banking și magazinul virtual CEC_IN – unde pot fi accesate produse și servicii bancare 100% online.
Mai multe detalii despre produsele și serviciile oferite de CEC Bank pot fi obținute în orice unitate a Băncii, apelând gratuit Serviciul suport clienți la numărul de telefon 0.800.800.848 sau accesând site-ul www.cec.ro.