www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Sectorul financiar din Romania - descriere si analiza

Autor: Bancherul.ro
2022-05-11 15:42

Sectorul (sistemul) financiar din Romania este o componenta a economiei care cuprinde cinci industrii specifice (companii financiare), in ordinea importantei (marimii activelor):


1. Institutiile de credit (bancile si cooperativele de credit)


2. Fondurile de pensii private


3. Fondurile de investitii


4. Institutiile Financiare Nebancare (IFN)


5. Firmele de asigurari


Sectorul bancar are o pondere covarsitoare in piata financiara, de aproape 75%, la finalul lunii iunie 2021, conform datelor statistice prezentate de Banca Nationala a Romaniei (BNR).


Restul componentelor sectorului financiar au o importanta mult mai redusa (vezi foto): fondurile de pensii private au active care reprezinta doar 10,4% din total, fondurile de investitii - 5,8%, IFN-urile - 5,5%, iar firmele de asigurari - 3,8%.


Ponderea activelor sistemului financiar in PIB, indicator pentru gradul de intermediere financiara, era de 76%, in iunie 2021, in crestere cu 5,5% fata de perioada similara a anului precedent.


In ciuda pozitiei dominante a bancilor in piata financiara, sectorul bancar romanesc este pe ultimul loc in Europa la ponderea activelor sistemului bancar in PIB, cu doar 53,5% in trimestrul 2 din 2021, comparativ cu 101% in Polonia sau 147% in Bulgaria. (vezi graficul)


[2]


Media europeana in privinta ponderii activelor bancare in PIB este de 250%, asadar de cinci ori mai mare decat in Romania, ceea ce inseamna ca piata bancara din Romania are un potential ridicat de crestere in urmatorii ani.


Aceasta inseamna ca bancile vor acorda tot mai multe credite, vor atrage tot mai multe depozite si vor efectua tot mai multe operatiuni bancare (plati, transferuri), pentru cresterea convergentei intermedierii financiare.


"Stiu totul despre banci" este un proiect de educatie financiara sustinut de Eximbank.