"Buna ziua,
Citind informatiile de pe acest site cu privire la posibilitatea schimbarii indicelui ROBOR cu IRCC in cazul unui credit de tipul Prima Casa, am depus o cerere intr-o agentie bancara.
Consilierul bancar mi-a spus ca procedura implica o cerere de credit care va avea ca si finalitate semnarea unui act aditional la actualul contract de credit.
Consilierul bancar mi-a spus ca, daca voi face aceasta procedura, voi aparea la Biroul de Credit cu o restructurare de credit, si ca in urmatorii 5 ani nu voi mai putea contracta nici un produs de creditare ca si efect secundar.
Doar ca eu nu doresc acest lucru. Vreau sa pot schimba ROBOR cu IRCC insa restrictionarea accesului la produse de creditare pe 5 ani, datorita inregistrarii la biroul de credit a unei resctructurari de credit, ma face sa anulez cererea.
Ce pasi credeti ca as putea totusi sa urmez pentru a reusi fara ca lucrurile sa se intample cum a spus consilierul bancar?
Va multumesc", intreaba un cititor, la Reclamatiibanci.ro.
Raspuns ReclamatiiBanci.ro
Stimate domn,
Conform legii (OUG 19/2019), schimbarea indicelui de dobanda ROBOR cu IRCC se face printr-un act aditional la contractul de credit, in care se specifica doar schimbarea ROBOR cu IRCC, ceea ce nu inseamna restructurarea creditului.
Ce spune OUG 19/2019 la articolul XI:
"Prevederile art. II și III se pot aplica și contractelor aflate în derulare la data prevăzută la alin. (1) cu acordul părților formalizat prin act adițional la contractul de credit.
La cererile formulate de consumatori pentru refinanțarea creditelor în derulare sau pentru modificarea contractelor în derulare, instituțiile bancare răspund în termen de maximum 60 de zile de la data solicitării formulate de aceștia." (Vezi aici OUG 19/2019)
Cu privire la raportarea la Biroul de Credit, aceasta institutie prelucreaza „date referitoare la evenimente care apar in perioada de derulare a produsului de tip credit, (cum ar fi cele referitoare la restructurarea/refinantarea, darea in plata, cesiunea contractului de credit, cesiunea creantei)”, conform informatiilor publicate pe site-ul Birouldecredit.ro.
„Biroul de Credit nu detine info referitoare la indicii ROBOR si IRCC”, a raspuns Biroul de Credit, la intrebarea Bancherul.ro, ceea ce inseamna ca bancile nu pot raporta la Biroul de Credit schimbarea dobanzii din ROBOR si IRCC.
Asadar, sfatul meu este sa faceti o cerere in scris la banca, in care sa solicitati schimbarea indicelui de dobanda a creditului din ROBOR in IRCC, conform dreptului prevazut de OUG 19/2019, fara restructurarea creditului ci doar prin incheierea unui act aditional.
Vezi aici articolul integral
Ai probleme cu bancile sau IFN-urile? Scrie-ne aici si te ajutam!