www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Indicele preturilor productiei industriale, stabilizat la 43% in februarie 2022

Autor: Dan Palangean
2022-04-07 06:03

Indicele preţurilor producţiei industriale (IPPI) și-a temperat avansul în februarie 2022, ajungând la 43,83%, după 43% la finele lunii anterioare.


Inversare majoră de tendință, datele INS arată o creștere lunară de 0,99% pe canalul pieței interne, în contrast cu o valoare triplă venită pe filieră externă (+3,02%).


În context, ecartul între evoluția anuală a prețurilor de profil la intern (+57,61%) și a celor de pe piața externă (+20,15%) s-a mai redus dar rămâne considerabil. Diferența de peste 37 de puncte procentuale, aproape inexistentă în urmă cu nouă luni, rămâne un factor destabilizator pentru echilibrele macroeconomice.


Indicele de creștere a prețurilor în sectorul energetic față de luna precedentă a fost cel mai redus (doar 1,01%, deși rămâne extrem de ridicat în termeni anuali, +129%). Prima poziție în topul scumpirilor a fost preluată de bunurile intermediare (+2,61% lunar, dar +30,87% anual). După ieftinirea marginală din ianuarie (-0,17%), bunurile de capital au urcat pe poziția a doua (+1,64% lunar, deși numai +10,78% anual).


Din perspectiva transmiterii majorării prețurilor industriale în indicele prețurilor de consum pentru populație, ar trebui reținute majorările de 1,41% lunar (+9,65% anual) de la bunuri de uz curent și de 1,26% lunar (dar +16,68% anual) la bunuri de folosință îndelungată, acestea din urmă situate semnificativ peste indicele general din coșul de consum (+8,53%).


[1]


Astfel, chiar și după plafonarea prețurilor la energie, sectorul industrial achită facturi majorate substanțial la energie și subansamble, ceea ce afectează rentabilitatea și remunerarea forței de muncă. Scumpirile de pe lanțul de fabricație vor continua transmiterea în lunile următoare spre IPC, estimat să urce până la 11,2% la mijlocul anului curent.


Pe ramuri industriale, se pot observa creșteri excepționale de prețuri la extracția petrolului brut (+246,17%), furnizarea de energie electrică și termică, gaze, apă caldă și aer condiționat (+144,86%) și produse obținute din prelucrarea țițeiului (+72,15%).


Le urmează, cu ritmuri foarte ridicate, industria metalurgică (+57,89%), fabricarea substanțelor și produselor chimice (+47,67%), prelucrarea lemnului (+38,50%), fabricarea produselor din tutun (+27,59%) și industria construcțiilor metalice (+27,21%). La polul opus s-au situat fabricarea produselor farmaceutice (+1,95%) și tipărirea și reproducerea înregistrărilor (+4,55%).


Per total, avansul activității economice a fost afectat de expandarea costurilor cu energia, care a determinat creșterea prețurilor industriale. Transmiterea treptată spre coșul de consum va continua, chiar și în condițiile absorbției unei părți din scumpiri pe filiera de comerț, cu afectarea puterii de cumpărare.