România s-a situat anul trecut pe locul 22 din cele 27 de state membre UE în ceea ce privește PIB/locuitor, potrivit datelor semnal publicate de Eurostat.
Cu 73% din media europeană consemnată pentru 2021, am depășit Letonia (71%), Croația (70%), Slovacia (68%), Grecia (65%) și Bulgaria (55%). Imediat deasupra noastră figurează Portugalia (74%), Ungaria (76%) și Polonia (77%).
Cele mai mari valori ale PIB/locuitor la paritatea puterilor de cumpărare standard (pcs, adică ajustat cu nivelul prețurilor din fiecare țară, pentru a permite o comparație corectă a puterilor de cumpărare), s-au înregistrat în Luxemburg (277%) și Irlanda (221%), dar aceste țări au situații particulare.
În Luxemburg lucrează un număr relativ mare de cetățeni rezidenți din statele înconjurătoare, care contribuie la PIB și ale căror cheltuieli de consum sunt înregistrate în țara de origine.
Irlanda beneficiază de prezența unor multinaționale de top care dețin drepturi intelectuale și de mutarea sediului unor companii ca urmare a Brexitului.
Dintre celelate state occidentale, Danemarca (133%) și Olanda (132%) trec pragul de 130%, urmate de Suedia (123%), Belgia (122%) și Austria (121%), situate peste cota de 120%. Sub care figurează Germania (119%), cea mai mare economie a Zonei Euro (zonă aflată la 106% din media UE), la o distanță semnificativă de Franța (104%) sau Italia (95%).
De reținut, datele flash publicate pentru prima dată în această formă de statistica europeană la interval de trei luni de la finalul anului precedent vor fi revizuite la mijlocul anului curent.
Atunci se va anunța și celălalt indicator important pentru nivelul de trai, consumul individual efectiv (abreviat AIC în lb. engleză), unde România stă ceva mai bine.