OTP Bank România anunță semnarea convenției cu Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), prin care pune la dispoziția fermierilor din sectorul creșterii animalelor o nouă facilitate de finanțare de până la 90% din valoarea subvenției, conform unui comunicat al bancii, in care se adauga:
Finanţările acordate în baza convenţiilor tripartite încheiate cu APIA, Fondul de Garantare a Creditului Rural (FGCR) și Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Intreprinderile Mici si Mijlocii (FNGCIMM) au o structură de costuri avantajoasă, valoarea creditului fiind de până la 90% din suma înscrisă în adeverința solicitantului, iar dobânda aferentă creditelor acordate in lei este ROBOR 6M + maximum 2%.
Prin intermediul acestor facilități, fermierii pot solicita finantare pentru activitatea capitalului de lucru în sectorul creșterii animalelor, pentru care FGCR și FNGCIMM oferă garanție de maximum 80% din valoarea totală a creditului.
“Semnarea convenției cu APIA reprezintă încă un pas al OTP Bank în direcția sprijinirii economiei locale, prin finanțări, parteneriate și inițierea de proiecte responsabile. Sectorul agricol este deosebit de important pentru dezvoltarea României și are un potențial uriaș și insuficient exploatat, până acum. Fermierii au nevoie de susținere adaptată nevoilor și particularităților activității lor, precum și de posibilitatea de-a învăța și utiliza practici mai sustenabile din punct de vedere financiar. Prin acest demers, OTP Bank își reiterează suportul atât pentru sectorul agro, cât și pentru progresul economic al României, în ansamblu”, a declarat Roxana Hidan, Director General Adjunct in cadrul Diviziei Afaceri.
Fermierii eligibili pentru subvenţii APIA se pot adresa oricărei unităţi teritoriale OTP Bank Romania pentru accesarea acestei facilități de finanțare, în baza adeverinţei de înregistrare fermier emisă de APIA, aferentă anului 2022.
Lista unităților teritoriale poate fi consultată aici.
Despre OTP Bank
OTP Bank România este subsidiara OTP Group, o bancă universală cu o prezență foarte bună în Europa Centrală și de Est, care oferă soluții financiare complete, fiind activă atât în segmentul retail, cât și corporate. Din 2019, OTP Bank trece printr-un amplu proces de transformare, prin care își propune să crească semnificativ pe segmentele de business și, de asemenea, să creeze o experiență mai bună pentru clienți.
Având o echipă în continuă creștere, care îmbrățișează schimbarea și își valorifică potențialul, OTP Bank România construiește o cultură a încrederii la fiecare nivel al organizației. Banca ocupă locul 9, după active, în clasamentul jucătorilor bancari din România, potrivit ultimelor date BNR. În România, membrii Grupului OTP sunt: OTP Bank România, OTP Consulting, OTP Leasing, OTP Asset Management, OTP Factoring, OTP Advisors și Fundația OTP Bank România.