România a înregistrat anul trecut cea mai scăzută pondere în PIB a cheltuielilor pentru cercetare-dezvoltare din ultimii șase ani, potrivit datelor communicate de INS.

Am rămas, de departe, ultimii în UE cu un procentaj de doar 0,47%. De reținut, valoarea din 2020 a fost sub nivelul post-aderare de 0,55%, consemnat în 2008 iar din seria de date certificate Eurostat, nivelul cel mai ridicat pentru țara noastră s-a înregistrat în 1995 (0,75% din PIB).

Așadar, sectorul de cercetare-dezvoltare nu ține pasul cu creşterea economică sau cu practica europeană. Ne adâncim astfel în starea de piaţă de desfacere pentru produsele altora (19,2 miliarde euro deficit comercial în primele 10 luni din 2021).

Pentru referință, este elocventă o comparaţie între țările nordice din topul alocărilor pentru C&D şi țările mai noi membre UE din fostul bloc estic. Alăturarea ne oferă imaginea capacității de a genera o creștere sustenabilă a nivelului de trai prin dezvoltarea de noi tehnologii. Sintetic, se face astfel demonstrația că problemele de competitivitate încep la originea proceselor de producție.

[1]

Cu alocări situate cam la un sfert în raport cu Cehia (economie cu PIB comparabil cu al nostru) și o treime din ce alocă Ungaria, suntem foarte departe de Polonia (1,32% PIB) sau Croația (1,11% PIB).

Până și Bulgaria, plecată de la un nivel mai redus la intarea în UE, ne-a lăsat în urmă, deşi a slăbit cadenţa de la 0,95% din PIB în 2015 la doar 0,84% din PIB în 2019.

Astfel, cercetarea reprezintă un punct slab în strategia economică, de natură să ne compromită șansele de a dezvolta o producție cu caracter inovativ pronunțat și valoare adăugată mai mare. De aici și un deficit de competitivitate generalizat, mai evident în raport cu ţările fostului bloc estic, care ne concurează cu succes pe propria noastră piață și ne produc deficite importante.

În anul 2020, au fost cheltuite pentru activitatea de cercetare-dezvoltare din România 4.964,5 milioane lei (-2% în raport cu anul anterior). Dintre acestea, peste 93% au reprezentat cheltuieli curente și mai puțin de 7% cheltuieli de capital (ponderile erau de 82% și 18% în urmă cu opt ani).

Pe surse de finanțare, circa 53% au provenit de la întreprinderi, 33% din fonduri publice ( care au avut cea mai mare scădere, respectiv 110 milioane lei mai puțin) și 11% au venit din străinătate. De reţinut, doar 0,4% din bani au revenit sectorului de învățământ superior, pe fondul unei tot mai slabe corelări între formarea din facultăți și necesităţile concrete din procesele de producție.

[2]

Una peste alta, datele prezentate arată necesitatea de a aloca fonduri publice majorate semnificativ pentru dezvoltarea sectorului de cercetare-dezvoltare, împreună cu acordarea de facilităţi consistente sectorului privat pentru dezvoltarea firmelor R&D.

Întrebarea este de unde, pe fondul necesității de a reduce deficitul bugetar și a solicitărilor de alocări către alte domenii.

Astfel, alocările pentru dezvoltarea de produse cu valoare adăugată mare constituie un handicap major pentru convergenţa cu Occidentul.