Alpha Online Banking, aplicatia de internet/mobile banking a Alpha Bank, a avut probleme de functionare in aceasta dimineata, dupa lucrarile de mentenanta programate pe parcursul diminetii, in intervalul 05,30-08,30.
Ieri seara, Alpha Bank anunta lucrarile de mentenanta:
"Vineri, 10 Decembrie 2021, în intervalul orar 05:30 - 08:30
următoarele servicii nu vor fi funcționale:
- serviciul Alpha Online Banking;
- depunere de numerar la terminalele ATM 24/7 Banking.
Pentru a vedea în orice moment starea serviciilor noastre accesează pagina https://www.alphabank.ro/ro-ro/starea-serviciilor.
De asemenea, pentru urgențe carduri, Serviciul Asistență Clienți va fi disponibil non-stop la (021)319.93.50.
Mulțumim pentru înțelegere și ne cerem scuze pentru eventualele inconveniențe cauzate de această situație."
Insa lucrarile de mentenanta nu au putut fi finalizate cu succes la ora anuntata, 8,30, astfel ca aplicatia Alpha Online Banking si automatele pentru depuneri numerar nu au functionat pe tot parcursul diminetii si pranzului, pana la ora 14.
Iata anuntul postat de banca, pe Facebook:
"Te informam ca pentru moment serviciul Alpha Online Banking este indisponibil si nu se pot efectua depuneri de numerar la ATM 24/7 Banking.
Ne cerem scuze pentru neplacerile cauzate de aceasta situație. Echipele noastre tehnice lucrează la remedierea acesteia. Revenim cu detalii de îndată ce serviciile devin funcționale."
La ora 14, Alpha Bank a anuntat remedierea problemei:
"In acest moment toate serviciile funcționează la parametrii normali.
Mulțumim pentru înțelegere şi ne cerem scuze pentru eventualele inconveniențe cauzate de această situație."