"Buna ziua, am obținut un credit de refinanțare de la Banca Raiffeisen, am achitat integral cardul de credit de la Banca Romanesca, conform contractului,am trimis cererea prin care am solicitat închiderea de cont și o adeverință care sa tina loc de dovadă până la obținerea închiderii efective a contului, totuși cei de la Raiffeisen îmi spun că pot să îmi rezilieze contractul daca nu le dau închiderea de cont, banca Românească nu-mi poate elibera documentul de închidere de cont mai devreme de 2 luni, ce se poate întâmpla din partea băncii Raiffeisen?", intreaba un cititor.
RASPUNS
Stimata doamna,
Am trimis reclamatia dumneavoastra la Raiffeisen Bank, care mi-a oferit urmatorul raspuns:
„Obligatia de a prezenta dovada rambursarii anticipate integrale a creditului acordat de cealalta banca este prevazuta in contractul de credit si este asumata de client prin semnarea contractului de credit.
Toti creditorii sunt obligati in baza OUG 50/2010 ca la incetarea contractului sa ofere consumatorului din oficiu, gratuit, un document care atesta faptul ca au fost stinse toate obligatiile ce decurg din contractul de credit respectiv (in 30 de zile, prevede legea);
In aceste conditii, banca poate solicita si actiona in directia recuperarii creditului acordat, daca conditiile legale si prevazute in contract nu sunt respectate de client;”
Asadar, avem doua idei pe care trebuie sa le retineti:
1. Dumneavoastra sunteti obligata, conform contractului cu Raiffeisen, sa prezentati dovada rambursarii anticipate integrale a creditului de la Banca Romaneasca. In cat timp trebuie sa prezentati aceasta dovada, nu stim.
2. Ceea ce stim este ca Banca Romaneasca este obligata de lege (OUG 50/2010) sa va dea, intr-un termen de 30 de zile, o dovada ca au fost stinse toate datoriile, care echivaleaza cu dovada rambursarii anticipate integrale a creditului.
Daca Banca Romaneasca nu v-a transmis in termenul de 30 de zile respectiva dovada, dumneavoastra trebuie sa faceti o reclamatie la Banca Romaneasca, reclamatie pe care sa o transmiteti apoi la Raiffeisen, cu solicitarea de a nu rezilia contractul de refinantare si de a astepta pana cand primiti dovada de la Banca Romaneasca.
Vezi aici articolul integral
Ai probleme cu bancile sau IFN-urile? Scrie-ne aici si te ajutam.