Obama vrea sa stimuleze economia cu 1.000 de miliarde de dolari |
Autor: Bancherul.ro 2008-12-14 17:40 |
|
Viitoarea administraţie a preşedintelui ales al SUA, Barack Obama, ia în considerare un plan cu o valoare care ar putea ajunge la 1.000 de miliarde de dolari, în doi ani, pentru stimularea economiei americane, aflată în recesiune, potrivit publicaţiei Wall Street Journal.
La sfârşitul lunii noiembrie, echipa lui Obama lua în calcul un plan de susţinere a economiei de circa 500 de miliarde de dolari, însă, în prezent, având în vedere situaţia dificilă în care se află economia SUA, suma de 600 de miliarde de dolari, vehiculată ulterior, este considerată insuficientă, potrivit unor surse apropiate situaţiei, citate de de Wall Street Journal.
În aceste condiţii, pachetul de stimulare a economiei, care va implica măsuri de creştere a cheltuielilor publice şi reduceri de taxe, este aşteptat a avea o valoare cuprinsă între 700 de miliarde şi 1.000 de miliarde de dolari.
Obama va prelua funcţia de preşedinte cu drepturi depline pe 20 ianuarie.
Economiştii au considerat, iniţial, că Obama va susţine un pachet de măsuri pentru sprijinirea economiei cu o valoare de 750 de miliarde de dolari, aproape 5% din Produsul Intern Brut (PIB) al SUA.
Preşedintele ales ar putea da mai multe detalii legate de planul său săptămâna viitoare.
Administraţia preşedintelui George W. Bush a primit permisiunea din partea Congresului să cheltuiască până la 700 de miliarde de dolari pentru a salva sistemul financiar al SUA.
Fondurile au fost destinate, iniţial, cumpărării de titluri de valoare neperformante garantate prin ipoteci, însă, în prezent, sunt folosite pentru recapitalizarea băncilor.
|
|