www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Ministerul Finantelor schimba Codul Fiscal, conform normelor europene

Autor: Bancherul.ro
2021-08-30 17:03

Executivul a aprobat astăzi, 30 august 2021, propunerea de modificare și completare a Legii nr.227/2015 privind Codul Fiscal, la capitolele impozitul pe profit, impozitul pe venit pentru rezidenți și nerezidenți, contribuții sociale obligatorii, precum și o serie de clarificări necesare în domeniul taxei pe valoarea adãugatã referitoare la comerțul electronic, se arata intr-un comunicat de presa, in care se adauga:


Măsurile legate de impozitul pe profit vizează:


1. Regimul fiscal al dividendelor primite de persoane juridice române din statele membre ale UE prin transpunerea Directivei 2011/96/UE privind regimul fiscal comun care se aplicã societăților-mamã și filialelor acestora din diferite state membre;


2. Modificarea regimului fiscal aplicabil ajustărilor pentru deprecierea creanțelor, în sensul majorării limitei de deducere de la 30% la 50%, de la 1 ianuarie 2022;


3. Reformularea prevederilor actuale ale art. 403 din Codul Fiscal în ceea ce privește transpunerea unor prevederi referitoare la ”impozitarea la ieșire” din Directiva 2016/1164/UE;


4. Modificarea prevederilor referitoare la impozitarea dividendelor distribuite și neplătite până la sfârșitul anului respectiv în care s-a aprobat distribuirea acestora.


În domeniul impozitului pe venit și contribuțiilor sociale obligatorii au fost adoptate următoarele modificări:


1. Includerea în veniturile din activitãți agricole stabilite pe baza normelor de venit a unor soiuri de plante necesare pentru furajarea animalelor;


2. Reglementarea posibilitãții angajatorului rezident fiscal român sau a angajatorului care nu este rezident fiscal român și care intrã sub incidența legislației europene în domeniul securitãții sociale de a opta pentru calculul, reținerea și plata contribuțiilor de asigurãri sociale obligatorii în cazul persoanelor fizice care obțin venituri de naturã salarialã reprezentând avantaje în bani și/sau în naturã de la terți care nu sunt rezidenți fiscali români;


3. Este clarificată situația contribuabililor care într-un an fiscal au realizat venituri din închirierea în scop turistic a unui număr de peste 5 camere, situate în locuinţe proprietate personală, indiferent de numărul de locuinţe în care sunt situate acestea, în sensul în care se propune ca obligația de a determina venitul net anual în sistem real și de a completa Registrul de evidenţă fiscală să fie instituită pentru anul fiscal următor;


4. Referitoare la impozitarea dividendelor distribuite persoanelor fizice, care nu au fost plãtite pânã la sfârșitul anului în care s-a aprobat distribuirea acestora;


5. Clarificarea modalitãții de determinare a impozitului datorat în cazul veniturilor din jocuri de noroc, precum cazinouri, cluburi de poker, slot-machine și lozuri, cu valoare mai mare decât plafonul neimpozabil de 66.750 lei;


6. Reglementarea la nivelul legislației primare a posibilității depunerii de către contribuabil a formularului 230 "Cerere privind destinația sumei reprezentând până la 3,5% din impozitul anual datorat" la entitățile non-profit/unitățile de cult și clarificarea modului de utilizare a acestor sume de către beneficiar. Entitatea nonprofit/unitatea de cult are obligația de a-i transmite prin mijloace electronice organului fiscal competent un formular prin care centralizează cererile primite de la contribuabili în conformitate cu procedura stabilită prin ordin al președintelui ANAF.


În ceea ce privește impozitul pe veniturile nerezidenților măsurile vizează:


- reglementãri privind dividendele distribuite trimestrial și neplãtite pânã la sfârșitul anului în care s-a aprobat distribuirea;


- scutirea de impozit a dividendelor plãtite unui rezident dintr-un stat UE de cãtre persoana juridicã rezidentã în România care nu este supusã impozitului pe profit, ci substitutului sãu;


- scutirea de impozit a dividendelor plãtite unei persoane juridice rezidente într-un stat membru al Spațiului Economic European, respectiv Islanda, Principatul Liechtenstein, Regatul Norvegiei, pentru a se asigura același tratament fiscal aplicabil dividendelor plãtite între persoane juridice române;


- certificatele de rezidențã fiscalã se pot depune prin Spațiul Privat Virtual și se acceptã în copie conformã cu originalul;


- Declarația 207 se depune și când impozitul datorat de nerezident este suportat de cãtre plãtitorul de venit.


În domeniul TVA au fost realizate următoarele modificări:


1. Efectuarea anumitor corelãri de ordin tehnic în contextul aplicãrii noilor reguli privind TVA în domeniul comerțului electronic;


2. Reglementarea posibilității ca anumite persoane impozabile sã nu mai fie excluse de la aplicarea regimului special al ghișeului unic pentru TVA, în contextul scrisorii de punere în întârziere în Cauza 2020/4142;


3. Transpunerea în legislația naționalã a prevederilor Directivei (UE) 2021/1159 în ceea ce privește scutirile temporare aplicate importurilor și anumitor livrãri de bunuri sau prestãri de servicii, ca rãspuns la pandemia de COVID-19.


În domeniul impozitelor și taxelor locale au fost introduse următoarele prevederi:


1. Clarificări privind acordarea scutirii de la plata impozitului pe clãdiri/teren pentru clãdirile folosite ca domiciliu și terenurile aferente acestora, aflate în proprietatea sau coproprietatea persoanelor participante la acțiuni militare, misiuni și operațiuni pe teritoriul sau în afara teritoriului statului român și acordarea unor drepturi acestora, familiei acestora și urmașilor celui decedat;


2. Clarificarea categoriilor de persoane persecutate politic de regimul comunist care beneficiazã de scutiri de la plata impozitului pe clãdiri/teren/mijloace de transport;


3. Simplificarea modului de calcul al impozitului pe clãdiri în cazul clãdirilor cu destinație mixtã, aflate în proprietatea persoanelor fizice;


4. Creșterea autonomiei locale, în sensul cã autoritãțile publice locale hotãrãsc acordarea scutirii de la plata impozitului pe mijloacele de transport pentru participanții la Revoluția din Decembrie 1989;


5. Clarificări privind depunerea în format electronic la organul fiscal a actelor de înstrãinare-dobândire a unui mijloc de transport, întocmite în formã electronicã și semnate cu semnãturã electronicã calificatã;


6. Clarificarea modului de calcul al impozitului pe spectacole, în sensul precizării că în baza de impozitare nu se cuprinde TVA-ul.