www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Patria Credit: 1 milion de producatori agricoli au nevoie de microfinantare

Autor: Bancherul.ro
2021-08-26 11:52

- Anul acesta, instituția financiară nebancară va sprijini proiecte prin care peste 240 de fermieri se vor organiza în structuri asociative


- Prin extinderea programelor de dezvoltare, alți 2.000 de fermieri vor fi creditați pentru diverse activități


- Peste 1.300 de afaceri mici își valorifică deja produsele prin Mallul Țărănesc, proiect pe care Patria Credit si Patria Bank îl susțin pentru al 4-lea an consecutiv


- Prin relansarea Fundației Patria Credit, alături de Patria Bank, se urmărește dezvoltarea și susținerea comunităților rurale prin promovarea antreprenoriatului, a noilor tehnologii agricole și prin parteneriate educaționale


35,7% din populația României se găsește în continuare în pericol de sărăcie sau excluziune socială. Din cele 41 de județe și municipiul București, 18 sunt considerate a fi în situație de risc, datorită disparităților flagrante în ceea ce privește nivelul de trai în zonele urbane și cele rurale, România înregistrând al doilea cel mai mare decalaj de venituri din mediul urban și rural din UE, conform rapotului World Bank – Financial Inclusion in Romania, se arata intr-un comunicat al Patria Bank, in care se adauga:


“Sunt peste 1 milion de producători agricoli mici și foarte mici care au nevoie de microfinanțare pentru a crește. La nivel guvernamental nu există o politică viabilă, orientată spre dezvoltare, investiții, pentru sectorul agricol de dimensiuni mici și medii. Principalele constrângeri care limitează dezvoltarea rurală includ accesul redus la finanțare, fragmentarea terenurilor, îmbătrânirea populației, lipsa tehnologiei și a competențelor”, explică Raluca Andreica, Director General Patria Credit.


În acest moment, instituția de microfinanțare si banca sunt prezente în viața a peste 6.000 de fermieri și producători agricoli pe care îi creditează, iar pentru acest an și-a propus ca, prin susținerea Fundației pentru Dezvoltarea Agriculturii, fondată de Carrefour, să sprijine înființarea a 7 structuri asociative de fermieri și diverse programe de dezvoltare pentru aceștia.


[1]


“Azi suntem prezenți cu diverse tipuri de intervenție în multe zone ale țării: în vest, în județe Timiș și Arad, unde am avut întâlniri preliminare cu 8 grupuri de acțiune locală (GAL), peste 25 de fermieri, autorități locale; în nord și nord-est, unde intervenim deja în 5 comunități și am reușit să implicăm peste 30 de legumicultori; în sud, unde ne-am propus realizarea de structuri asociative cu minimum 7 fermieri și suntem prezenți deja în județele Olt, Ialomița și Dâmbovița. În general, sunt diferențe mari între fermieri, atât în ceea ce privește suprafețele cultivate, cât și înțelegerea conceptului sau disponibilitatea de a se asocia, reținerile fiind puse pe seama faptului că orice demers ar necesita prea mult timp și efort din partea lor”, spune Romeo Vasilache, Director Executiv al Fundației pentru Dezvoltarea Agriculturii.


Conform datelor statistice, în zonele rurale locuiește peste 45% din populația României, iar satele rămân mereu în urmă ca număr de locuri de muncă, drumuri sau infrastructură financiară. Sărăcia este cu 20% mai mare în ruralul românesc decât în urban.


“Mall țărănesc”, o variantă viabilă pentru micii producători
Pe fondul pandemiei, încrederea românilor în fermele mici pentru procurarea alimentelor este mai mare decât în retaileri, industrie și autorități. Mall Țărănesc, inițiativă susținută de Patria Credit și Patria Bank de 4 ani consecutiv, a devenit platformă de distribuție pentru mai bine de 1.300 de afaceri mici care își valorifică producția.


“Prin această platformă și mai ales prin coșul săptămânal lansat anul trecut în perioada pandemiei, atingem cel puțin 3 obiective de dezvoltare durabilă în spațiul rural”, afirmă Mihai Mihu, președintele Asociației Creștem România Împreună, fondator al www.malltaranesc.ro. “Promovarea competitivității, asigurarea gestionării durabile a resurselor naturale și a acțiunilor climatice; o dezvoltare teritorială echilibrată a comunităților rurale, inclusiv crearea și menținerea locurilor de muncă sunt obiectivele noastre pe termen lung. Prin platformă, orice cumpărător asigură hrana pentru familia lui, dar și venituri pentru familiile producătorilor de la care achiziționează produse”, adaugă Mihai Mihu.


Coșul săptămânal conține produse românești proaspete direct de la producători autentici, de la legume, lactate, carne, ouă, fructe, până la preparate alimentare diverse sau conserve.


[2]


În urma unui sondaj realizat în cadrul comunității de producători care vând pe www.malltaranesc.ro a rezultat că peste 42% dintre ei au simțit că internetul i-a ajutat să susțină numărul de comenzi pe perioada pandemiei, peste 80% dintre ei considerând că o prezență pe internet i-ar ajuta în continuare să-și facă produsele cunoscute.


Patria Credit susține fermierii din România si prin Fundația Patria, ce derulează trei proiecte importante:


- Crescătoria de afaceri, care popularizează practici agricole, know how și digitalizare;


- Fermier pentru fermier – care facilitează mentoratul noii generații de fermieri prin susținere de către fermierii care au afaceri deja mature; și


- Voluntariat rural, prin care își propune să crească gradul de conștientizare cu privire la importanța susținerii reciproce în comunitățile rurale și strângerea legăturilor dintre rural și urban.


Patria Credit IFN SA este o instituție financiară nebancară (IFN) care susține mai ales eforturile antreprenorilor și ale persoanelor private, precum și impactul lor pozitiv asupra comunităților rurale. Specializată în finanțarea agricultorilor, Patria Credit este membră a European Microfinance Network (EMN) şi Microfinance Centre (MFC) și prima instituție financiară nebancară dedicată microfinanțării din România, cu aproape 20 de ani de experiență și mai bine de 15.000 de clienți finanțați.


Istoria Patria Credit a început în 1996, inițial ca program al organizației World Vision, evoluând ulterior în fundație și apoi în IFN. În prezent activitatea Patria Credit IFN este recunoscută de Codul European de Bună Conduită inițiat de Direcția pentru Ocuparea Forței de Muncă, Afaceri Sociale și Incluziune din cadrul Comisiei Europene, pentru calitatea și impactul activității de microfinanțare realizate în România.


Parte a Patria Bank Group, Patria Credit IFN se implică în proiecte de susținere a agriculturii, de dezvoltare a spațiului rural și de relansare a educației agricole, precum Crescătoria de afaceri, Mândru să fiu fermier (alături de Fundația World Vision România), Fundația pentru Dezvoltarea Agriculturii (FDAgri) etc. Patria Credit este, de asemenea, fondatorul Fundației Patria Credit (www.fundatiapatria.ro).