First Bank anunță numirea Ancăi Petcu în rolul de Chief Operations Officer (COO). În calitate de COO, Anca Petcu îi va raporta lui Henk Paardekooper, CEO First Bank, și va fi membră a echipei executive a companiei, ca Vice Președinte First Bank, conform unui comunicat de presa, in care se mai arata:
Anca Petcu are o expertiză de peste 20 de ani în industria serviciilor financiare, banking și leasing, în domenii precum vânzări retail și corporate, administrarea riscului, restructurare și transformare digitală.
Înainte de a se alătura First Bank, Anca a deținut rolul de Chief Transformation Officer în cadrul BCR, unde a contribuit la definirea și implementarea inițiativelor de transformare a băncii, coordonând direcția de Strategie, cea de Management al Proiectelor și cea de Procese și Reglementări.
În First Bank, Anca va coordona proiecte de importanță strategică pentru bancă, cu impact în dezvoltarea business-ului, management-ul schimbării și digitalizare.
Astfel, Anca preia responsabilități de conducere a operațiunilor și diviziei IT, logistică & procurement, back office treasury, project management și IT Security.
“Mă bucur să fiu parte a unei noi etape de dezvoltare a First Bank și voi sprijini misiunea băncii de a oferi cele mai bune produse și servicii digitalizate, care au la bază tehnologia, dar păstrează și elementul atât de necesar al interacțiunii umane. Transformarea noastră presupune în esență crearea unor sinergii între procese și oameni, în beneficiul direct al clienților First Bank”, a declarat Anca Petcu.
Anca Petcu a absolvit Academia de Studii Economice, cursuri de specializare la IESE Business School și este alumni London Business School.