www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Granturile pentru firmele din domeniul HORECA se distribuie si prin BRD

Autor: Bancherul.ro
2021-07-01 10:06

BRD Groupe Société Générale este una dintre cele cinci instituții de credit din România selectate de Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului în vederea implementării schemei de ajutor de stat prevăzută de Ordonanța de Urgență nr. 224/2020 privind unele măsuri pentru acordarea de sprijin financiar pentru îndeplinirea din domeniul turismului, alimentației publice și organizării de evenimente, a căror activitate a fost afectată în contextul pandemiei de COVID -19, anunta banca intr-un comunicat, in care adauga:


Valoarea totală a schemei este de 500 milioane euro, din fonduri europene și surse de la bugetul de stat. Ajutorul se acordă beneficiarilor sub forma unor granturi a căror valoare este de maximum 20% din scăderea cifrei de afaceri din 2020, comparativ cu 2019, fără a depăşi echivalentul în lei al sumei de 800.000 Euro.


Grantul acoperă toate cheltuielile care au legătură cu activitatea eligibilă pentru care s-a acordat ajutorul. Toţi aplicanții admiși vor primi finanţare, întreaga sumă alocată schemei împărțindu-se proporțional tuturor beneficiarilor eligibili.


Beneficiarii eligibili se pot înscrie pe site-ul https://granturi.imm.gov.ro/auth/login, formularul fiind deschis până marți, 20 iulie 2021, ora 20:00 PM, cu posibilitatea de prelungire.


Pentru companiile care o aleg drept bancă parteneră, BRD deschide conturi speciale din care acestea pot efectua plăţi din grant pentru toate cheltuielile care au legatură cu activitatea eligibilă pentru care s-a acordat grantul.


Detalii suplimentare despre procedură sunt disponibile pe site-ul BRD, la adresa https://www.brd.ro/companii/schema-grant-horeca