Gândurile noastre bune se îndreaptă, în această perioadă, către toți cei care au de suferit de pe urma inundațiilor care afectează foarte multe gospodării, se arata intr-un comunicat transmis de Pool-ul de Asigurare Împotriva Dezastrelor Naturale (PAID), in care se adauga:
Pierderile materiale ar putea fi depășite mai ușor astăzi - când există, prin lege, obligativitatea asigurării locuințelor împotriva dezastrelor naturale.
Cea mai bună soluție pentru reconstrucție este cea a asigurării.
Pool-ul de Asigurare Împotriva Dezastrelor Naturale (PAID), administratorul sistemului de asigurare obligatorie a locuințelor, are în acest moment suficiente fonduri proprii dar și un program de reasigurare în valoare de 1 miliard de eur fiind pregătit să-i despăgubească rapid pe toți proprietarii locuințelor asigurate pentru daunele cauzate de inundații, alunecări de teren sau cutremure.
Totuși, din cele peste 9 milioane de locuințe din România, doar 1,8 milioane au în vigoare o poliță de asigurare, 4 din 5 locuințe rămânând neasigurate.
Este în avantajul tuturor ca gradul de cuprindere în asigurare a locuințelor să crească pentru ca proprietarii să aibă parte de o rezervă financiară semnificativă.
Suntem uniți de aceeași responsabilitate și pregătiți să reconstruim împreună!
PAID este o societate de asigurare-reasigurare, cu capital privat, formată prin asocierea societăților de asigurare pentru încheierea de asigurări obligatorii de locuință, în conformitate cu prevederile Legii nr.260/2008.
Conform prevederilor legii, PAID administrează sistemul de asigurare obligatorie a locuințelor, care acoperă trei riscuri de bază specifice României: cutremur, inundații, alunecări de teren.
Pentru emitere de polițe PAD online, vă rugăm accesați www.online.paidromania.ro
Mai multe informații pe www.paidromania.ro