Adunarea Generală a Asociației Române a Băncilor (ARB) reunită în ședință astăzi, 27 mai 2021, a votat noua componență a Consiliului Director ca urmare a expirării mandatelor președintelui și unor membri, conform unui comunicat de presa, in care se adauga:
Conducerea Consiliului Director al ARB este asigurată de dl. Bogdan Neacșu, ales în funcția de Președinte al Consiliului Director, dna. Gabriela Nistor desemnată ca Vicepreședinte, dl. Cornel Stănescu, dna. Mihaela Bitu, dl. Ion Stan, aleși în calitate de membri, la care se adaugă membrii deja existenți dna. Mioara Popescu și dl. Cristian Agalopol.
Consiliul Director este organul deliberativ și decizional al ARB, durata mandatului membrilor fiind de trei ani. Dl. Radu Grațian Ghețea ocupă funcția de Președinte de onoare al Asociației Române a Băncilor. Conducerea executivă este asigurată de Președintele Executiv, dl. Florin Dănescu.
Cu o tradiție de 30 de ani, Asociația Română a Băncilor reprezintă piața bancară din România și s-a extins prin includerea a nouă membri afiliați, companii non-bancare, punând astfel bazele unui parteneriat ce își propune să contribuie la consolidarea unui mediu de afaceri predictibil, transparent și de încredere în România.
Sistemul bancar din România asigură un rol cheie în buna funcționare a mecanismelor economice și financiare. Prioritățile industriei bancare vizează menținerea rolului de principal finanțator al economiei României cu asigurarea stabilității și credibilității sectorului bancar, mai ales în acest context pandemic.
Sectorul bancar și-a demonstrat reziliența la factorii de risc endogeni și exogeni și a continuat, și în contextul pandemic, să contribuie la dezvoltarea economiei și a bunăstării financiare a românilor. Băncile au absorbit problemele de lichiditate întâmpinate de debitorii persoane fizice și juridice, într-un efort conjugat și cu autoritățile statului și au finanțat într-un ritm susținut populația, companiile și statul român.
Asociația Română a Băncilor este una dintre cele mai puternice asociații profesionale din România. Obiectivele strategice ale ARB vizează contribuția sistemului financiar bancar la prosperitatea economică și alinierea la mediul sistemului bancar din zona Centrală și Est Europeană, prin eficiență, competitivitate și stabilitate, ca voce reprezentativă autorizată pentru întreaga industrie financiar - bancară.
Creșterea gradului de educație financiară din România, susținerea digitalizării, creșterea intermedierii financiare și consolidarea platformei financiare reprezintă direcțiile prioritare de acțiune ale ARB.
Asociația Română a Băncilor este membră a Federației Bancare Europene din anul 1991 (cu drepturi depline din 2007), a Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică - Rețeaua Internațională de Educație Financiară, a Consiliului European al Plăților, a Federației Ipotecare Europene, a Institutului Bancar European și a 26 organisme naționale lucrative privind dezvoltarea și perfecționarea cadrului economic.