www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Dobanda pe termen lung pentru Romania - in scadere la 2,65%, contrar trendului european

Autor: Dan Palangean
2021-03-22 16:39

Dobânda pe termen lung calculată pentru România a scăzut în luna februarie 2021 la 2,65%, conform datelor publicate de Eurostat. Reamintim că, pe fondul necesarului de finanțare impus de combaterea efectelor pandemiei, acest indicator urcase la 4,83% în luna aprilie 2020.


Nivelul dobânzilor s-a diminuat pentru a șaptea lună consecutiv, urmare a măsurilor luate de Banca Centrală și a îmbunătățirii percepției piețelor internaționale.


Deși Zona Euro a rămas încă în teritoriul negativ (valoarea medie a fost de -0,06%), tendința este de revenire spre plus iar media UE a urcat la 0,19%, după ce staționase în intervalul 0,06% - 0,08% în cele trei luni precedente.


Cele mai reduse dobânzi au fost consemnate de Germania, Luxemburg (ambele cu -0,45%) și Olanda (-0,39%). Din fostul bloc estic, Slovacia a prins locul 7 în topul celor mai mici dobânzi și s-a finanțat cu „costuri” anuale de -0,18%, la mică distanță de Finlanda (-0,22%) și Austria (-0,20%).


[1]


De reținut, România este una dintre cele doar trei țări care au înregistrat o scădere a dobânzilor la creditele pe termen mediu și lung în februarie 2021, cu o diminuare de 0,07 puncte procentuale.


La nivel regional, s-au înregistrat creșteri semnificative, de pildă Cehia (+0,21pp), Ungaria (+0,19pp) sau Polonia (+0,12pp). În context, România a rămas pe primul loc în topul celor mai scumpe împrumuturi ce pot fi luate de un stat membru al Uniunii dar s-a apropiat semnificativ de plutonul țărilor central-europene cu regim valutar similar.


Ecartul s-a redus la mai puțin de 10% în raport cu următoarea clasată, Ungaria, dar, deși diminuat considerabil, s-a păstrat încă destul de ridicat față de Cehia (+79%) sau față de Polonia (+104%), economie cu regim valutar similar și cea mai apropiată în structură de cea românească.


Rata dobânzii pe termen lung este calculată ca medie lunară (fără a fi ajustată sezonier) și se referă la randamentul titlurilor guvernamentale tranzacționate pe piața secundară, inclusiv taxele, cu o maturitate reziduală de circa zece ani.


Titlurile urmărite în coșul de tranzacționare trebuie înlocuite periodic pentru a evita schimbarea maturității de referință.


Definiția utilizată este în acord cu criteriile de convergență, în concordanță cu art.121 al Tratatului de la Amsterdam. Criteriul Maastricht pentru adoptarea euro cere un nivel maxim de cel mult două puncte procentuale peste media celor mai performante trei state iar România nu mai îndeplinește în present acest criteriu.