Banca Nationala a Romaniei (BNR) justifica decizia surprinzatoare luata in 15 ianuarie, cand a scazut dobanda de referinta cu inca un sfert de punct, la 1,25%, prin nevoia de a sustine redresarea economiei afectate de criza COVID-19, in contextul mentinerii unor incertitudini ridicate privind evolutia pandemiei de coronavirus si impactul negativ al acesteia, precum si cu privire la dezechilibrele macroeconomice.
"S-a considerat că o asemenea calibrare a conduitei politicii monetare este de natură să susțină redresarea activității economice pe orizontul prognozei, în vederea aducerii și consolidării pe termen mediu a ratei anuale a inflației în linie cu ținta de inflație de 2,5 la sută ±1 punct procentual, în condiții de protejare a stabilității financiare", se arata in minuta sedintei de politica monetara din 15 ianuarie.
Conducerea BNR considera ca in ciuda revenirii cresterii economice din ultimele trimestre, inca exista incertitudini ridicate cu privire la dezechilibrele macroeconomice, in special in cazul deficitului bugetar, care reclama o consolidare bugetara, adica reducerea cheltuielilor si cresterea veniturilor.
"Persistă totuși incertitudini semnificative în ceea ce privește dimensiunea și instrumentele consolidării bugetare din acest an și în perspectivă, au convenit membrii Consiliului, cel puțin până la aprobarea bugetului public pentru 2021, mai ales în condițiile creșterii ample, posibil peste așteptări, a deficitului bugetar în 2020, sub impactul crizei pandemice și al măsurilor de sprijin adoptate, dar și ca efect al majorării unor cheltuieli cu caracter permanent. S-a reiterat că, din punct de vedere al impactului economic, este esențială contragreutatea dată de atragerea fondurilor europene alocate României prin pachetul de redresare economică și prin Cadrul financiar multianual 2021-2027, agreate la nivelul UE.
Se prefigurează însă o schimbare importantă în conduita viitoare a politicii fiscale și a celei de venituri, au arătat în repetate rânduri membrii Consiliului, inclusiv în raport cu cea mai recentă prognoză pe termen mediu a BNR, în condițiile în care potențiala țintă de deficit bugetar pentru 2021 și unele măsuri anunțate/adoptate deja de noul Guvern – precum cea privind plafonarea temporară a salariilor din sectorul bugetar –, fac probabilă inițierea în acest an a necesarei consolidări bugetare, cu implicații favorabile inclusiv asupra primei de risc suveran și, în final, asupra costurilor de finanțare, conform BNR.
BNR considera ca exista riscuri mari si pe plan extern, unde se consemneaza o recrudescenta a infectarilor cu SARS-CoV 2:
"În același timp, incertitudini și riscuri crescute vin din mediul extern, au subliniat membrii Consiliului, date fiind creșterea îngrijorătoare a ratei de infectare cu coronavirus în unele țări europene și reînăsprirea recentă a restricțiilor de mobilitate, inclusiv în contextul apariției unor tulpini cu grad mai ridicat de contagiozitate, de natură să întârzie recuperarea economică în zona euro, probabil până când campaniile de vaccinare își vor arăta efectele."
BNR a luat decizia de scadere a dobanzii in unanimitate, in ciuda faptului ca analistii se asteptau la mentinerea acesteia:
"Membrii Consiliului au apreciat în mod unanim că întregul context analizat justifică reducerea cu încă 0,25 puncte procentuale a ratei dobânzii de politică monetară, ținând cont inclusiv de decalajele de transmitere a impulsurilor ratei dobânzii de politică monetară."
Minuta şedinţei de politică monetară a Consiliului de administraţie al Băncii Naționale a României din 15 ianuarie 2021
Data publicării: 26 ianuarie 2021
În data de 15 ianuarie 2021, Consiliul de administrație al Băncii Naționale a României s-a întrunit într-o ședință, la care au fost prezenți următorii membri: Mugur Isărescu, președinte al Consiliului de administrație și guvernator al Băncii Naționale a României; Florin Georgescu, vicepreședinte al Consiliului de administrație și prim-viceguvernator al Băncii Naționale a României; Leonardo Badea, membru al Consiliului de administrație și viceguvernator al Băncii Naționale a României; Eugen Nicolăescu, membru al Consiliului de administrație și viceguvernator al Băncii Naționale a României; Csaba Bálint, membru al Consiliului de administrație; Gheorghe Gherghina, membru al Consiliului de administrație; Cristian Popa, membru al Consiliului de administrație; Dan-Radu Rușanu, membru al Consiliului de administrație; Virgiliu-Jorj Stoenescu, membru al Consiliului de administrație.
În cadrul ședinței, Consiliul de administrație a discutat și adoptat decizia de politică monetară, pe baza datelor și analizelor privind evoluțiile macroeconomice, financiare și monetare curente și de perspectivă prezentate de direcțiile de specialitate și a altor informații interne și externe disponibile.
În discuțiile privind evoluția recentă a inflației, membrii Consiliului au arătat că rata anuală a inflației a continuat să coboare sub punctul central al țintei în ultimele două luni din 2020, ajungând la 2,14 la sută în noiembrie, de la 2,24 la sută în octombrie, și la 2,06 la sută în decembrie – nivel marginal inferior celui prognozat și aproape înjumătățit față de cel atins în decembrie 2019, de 4,04 la sută. Scăderea din ultimele două luni s-a datorat relativei accentuări a decelerării inflației de bază, în condițiile în care influențele dezinflaționiste ale dinamicii prețurilor LFO au fost de această dată contrabalansate de cele venind din scumpirea combustibililor, produselor din tutun și a energiei electrice.
S-a observat că descreșterea ratei anuale a inflației CORE2 ajustat – la 3,4 la sută în noiembrie și la 3,3 la sută în decembrie 2020, de la 3,6 la sută în octombrie –, confirmă previziunile și este atribuibilă în principal efectelor de bază dezinflaționiste asociate evoluției prețurilor unor produse alimentare procesate, precum și impactului minor al temperării deprecierii în termeni anuali a leului în raport cu euro. Nivelul ei rămâne sensibil superior dinamicii inflației headline, au notat unii membri ai Consiliului, fiind marcat în continuare de presiunile inflaționiste ale factorilor fundamentali din perioada pre-pandemie și de așteptările inflaționiste asociate. El reflectă probabil și mici influențe venite din redinamizarea consumului în a doua parte a anului 2020, dar și din perturbări pe partea ofertei și din costuri asociate pandemiei și măsurilor de prevenire a răspândirii infecției cu coronavirus, au opinat alți membri ai Consiliului.
Referitor la poziția ciclică a economiei, membrii Consiliului au arătat că activitatea economică a recuperat în trimestrul III o parte însemnată din contracția suferită anterior, deși ceva mai puțin decât s-a anticipat, crescând cu 5,8 la sută în termeni trimestriali, după scăderea cu 12,2 la sută din trimestrul anterior, și reducându-și declinul în termeni anuali la -5,7 la sută, de la -10,3 la sută în trimestrul II. În absența scăderii drastice a producției agricole – cu impact inclusiv asupra PIB potențial –, economia și-ar fi atenuat contracția în termeni anuali la -3,2 la sută, au sesizat membrii Consiliului, evoluțiile făcând probabilă o resorbire consistentă a deficitului de cerere agregată în acest interval, doar ușor mai estompată decât cea prognozată în noiembrie 2020.
S-a observat că redresarea s-a datorat în principal cererii interne, și mai cu seamă consumului gospodăriilor populației. Acesta s-a redinamizat puternic în trimestrul III, în condițiile revigorării cumpărărilor de mărfuri și servicii după ridicarea unor restricții de mobilitate, pe fondul situației relativ ameliorate a pieței muncii și al reaccelerării creșterii venitului disponibil real, inclusiv sub impactul majorării pensiilor în luna septembrie 2020 și al scăderii ratelor dobânzilor la creditele populației. În același timp, formarea brută de capital fix a continuat să crească ușor în termeni anuali, în contextul reamplificării dinamicii construcțiilor, cu aportul solid al investițiilor publice și cu sprijinul programelor guvernamentale, evoluție de natură să sporească potențialul de creștere a economiei în perspectivă. Totodată, exportul net și-a diminuat vizibil contribuția negativă la dinamica anuală a PIB, au semnalat unii membri ai Consiliului, în condițiile în care redresarea consistentă a exporturilor a devansat-o ca magnitudine pe cea a importurilor de bunuri și servicii, antrenând și o scădere a deficitului balanței comerciale în raport cu aceeași perioadă a anului trecut. Deficitul de cont curent și-a reluat însă creșterea în termeni anuali, ca urmare a reînrăutățirii balanței veniturilor primare pe seama fluxurilor profiturilor reinvestite, iar gradul de acoperire a acestuia cu investiții străine directe și transferuri de capital a continuat să se reducă.
Membrii Consiliului au remarcat că situația de pe piața muncii a cunoscut o relativă ameliorare de la mijlocul trimestrului III 2020, pe fondul redresării activității în sectoare importante, dar și cu aportul măsurilor guvernamentale destinate păstrării relațiilor de muncă. Efectivul salariaților din economie a crescut continuu în intervalul august-noiembrie, recuperând o bună parte din scăderea suferită în primăvară, iar rata șomajului BIM a urmat o traiectorie prevalent descrescătoare, coborând de la vârful de 5,5 la sută atins în contextul pandemiei în luna iulie, la 5,1 la sută în noiembrie. În același timp, rata locurilor de muncă vacante s-a mărit ușor în trimestrul III, în premieră pentru ultimele 8 trimestre, astfel încât piața muncii și-a stopat tendința de relaxare, în contextul unor schimbări structurale tot mai evidente. În aceste condiții, după ce a frânat puternic în perioada stării de urgență ca urmare a apelului extins la șomaj tehnic, creșterea anuală a câștigului salarial mediu brut nominal s-a reaccelerat în trimestrul III și a rămas apoi cvasi-constantă în octombrie-noiembrie, nu departe de nivelurile înregistrate în lunile premergătoare șocului pandemic. S-a apreciat că, pe orizontul apropiat de timp, situația pieței muncii va rămâne probabil favorabilă – inclusiv pe fondul prelungirii unor măsuri de sprijin guvernamental și al adaptării progresive a activității și condițiilor de lucru ale firmelor la distanțarea socială –, avându-se în vedere și rezultatele unor sondaje de specialitate. Perspectiva mai îndepărtată continuă însă să fie marcată de incertitudini ridicate, în condițiile agravării crizei sanitare în unele țări europene și ale prelungirii actualului val pandemic pe plan intern, ce induc riscuri la adresa unor sectoare și viabilității unor firme.
Evoluțiile recente de pe piața financiară internă au fost îndelung discutate de către membrii Consiliului. S-a convenit că ele reflectă o ameliorare evidentă a percepției investitorilor asupra perspectivei economiei românești ulterior evenimentelor politice din decembrie 2020, de natură să contribuie, împreună cu creșterea apetitului global pentru risc, și la relaxarea condițiilor lichidității de pe segmentul monetar. Sub influența acestora, principalele cotații ale pieței monetare interbancare și-au prelungit, iar apoi și-au accelerat descreșterea, în timp ce randamentele titlurilor de stat și-au accentuat mișcarea descendentă chiar după prima decadă a lunii decembrie 2020. Totodată, rata de schimb a leului a rămas relativ stabilă inclusiv în prima parte a lunii ianuarie 2021, în linie cu comportamentul său din 2020, susținut de diferențialul ratelor dobânzilor de pe piața financiară, în condițiile unei scăderi treptate a acestuia, au arătat membrii Consiliului. În același timp, rata medie a dobânzii la creditele noi a consemnat pe ansamblul primelor două luni ale trimestrului IV 2020 o nouă scădere în raport cu media trimestrului anterior, iar IRCC și-a accentuat ușor descreșterea în debutul anului curent; caracteristicile indicelui rămân însă o sursă de incertitudine în ceea ce privește transmisia politicii monetare, au reiterat unii membri ai Consiliului.
S-a observat că dinamica anuală a creditului acordat sectorului privat a continuat să se mărească în primele două luni ale trimestrului IV 2020 – ajungând la 4,6 la sută în noiembrie, de la 4,0 la sută în septembrie –, în condițiile accelerării creșterii creditelor în lei ale societăților nefinanciare, pe fondul programului IMM Invest România și al tendinței descrescătoare a ratelor dobânzilor. Și creșterea creditelor în lei ale populației a rămas robustă, dar în contextul decelerării ei graduale, în principal pe segmentul creditelor de consum. Astfel, ponderea în total a componentei în monedă națională a urcat în noiembrie la 69,3 la sută – recordul perioadei post-ianuarie 1996. S-au făcut referiri și la moratoriile de credite, cu impact favorabil asupra soldului creditului în lei, dar și asupra venitului disponibil real, pe perioada suspendării obligațiilor de plată față de instituțiile de credit, însă cu efecte contrare, ulterior. A fost semnalată și noua ascensiune consemnată de dinamica deosebit de înaltă a masei monetare pe ansamblul perioadei octombrie-noiembrie, corelată în principal cu relaxarea execuției bugetare – inclusiv în contextul măsurilor de sprijin aplicate în contextul crizei pandemice –, precum și cu majorarea injecțiilor de lichiditate generate de intrările de fonduri europene.
În ceea ce privește evoluțiile viitoare, membrii Consiliului au arătat că, potrivit celor mai recente informații și analize, rata anuală a inflației va cunoaște probabil o creștere ușoară în primele două luni ale anului curent, urmată de o corecție la finele trimestrului I. Creșterea este atribuibilă integral componentelor exogene ale IPC, au subliniat unii membri ai Consiliului, și este compatibilă cu cea mai recentă prognoză pe termen mediu publicată în Raportul asupra inflației din noiembrie 2020, care anticipează menținerea dinamicii inflației în proximitatea punctului central al țintei pe orizontul relevant pentru politica monetară, pe fondul manifestării efectelor dezinflaționiste ale deficitului de cerere agregată. Principalele influențe în sens ascendent din debutul anului sunt așteptate să vină din evoluția prețului combustibililor, inclusiv pe fondul efectului de bază asociat eliminării supraaccizei la carburanți în ianuarie 2020, precum și din dinamica prețurilor administrate, în contextul liberalizării începând cu 1 ianuarie 2021 a pieței energiei electrice pentru consumatorii casnici. Incertitudinile asociate acestui proces sunt însă considerabile, au concluzionat membrii Consiliului în urma evaluării făcute, cu potențiale implicații mai pronunțate asupra dinamicii IPC pe orizontul scurt de timp decât cele previzionate. În schimb, din partea prețurilor LFO sunt posibile efecte dezinflaționiste ceva mai accentuate, au opinat unii membri ai Consiliului, evocând producțiile mari obținute la unele categorii de legume și fructe, precum și slăbirea cererii de asemenea alimente, pe fondul restricțiilor de funcționare a unor sectoare în contextul noului val pandemic.
Totodată, s-a observat că, pe orizontul apropiat de timp, influențe dezinflaționiste notabile vor continua să decurgă din efecte de bază asociate scumpirilor anterioare ale unor produse alimentare procesate, mai ales ale cărnii de porc, și într-o mică măsură din evoluția prețurilor importurilor, sub impactul dinamicii așteptate a cursului de schimb al leului, toate de natură a afecta evoluția inflației de bază. De asemenea, se anticipează o atenuare a presiunilor inflaționiste venite din perturbații în lanțuri de producție/aprovizionare și din costuri asociate măsurilor de prevenire a infectării cu virusul SARS CoV-2, dar și evidențierea efectelor dezinflaționiste incipiente ale gap–ului negativ al PIB deschis în trimestrul II 2020, precum și a influențelor deficitelor de cerere persistente pe anumite segmente de mărfuri și servicii prestate populației. În aceste condiții, rata anuală a inflației CORE2 ajustat își va accelera probabil scăderea în trimestrul I, în linie cu prognoza pe termen mediu din noiembrie 2020, care indică coborârea și menținerea acesteia începând cu semestrul II al anului curent vizibil sub punctul central al țintei, au subliniat membrii Consiliului.
În ceea ce privește poziția ciclică a economiei, membrii Consiliului au convenit că pe ansamblul trimestrelor IV 2020 și I 2021 este probabilă o recuperare a contracției economice similară ca dimensiune celei previzionate în noiembrie 2020, însă într-o distribuție trimestrială diferită, în condițiile unei redresări neîntrerupte a activității economice de-a lungul perioadei – marginală în primul interval, față de întreruperea sau contracția ușoară previzionate anterior, și relativ dinamică în primele trei luni din 2021, dar vizibil încetinită în raport cu prognoza precedentă. Drept urmare, în loc să staționeze, gap-ul negativ al PIB continuă probabil să se restrângă lent în această perioadă, rămânând totuși la valori ceva mai joase decât cele anticipate anterior, dată fiind închiderea lui ușor sub așteptări, deși deosebit de consistentă, din trimestrul III 2020, au remarcat membrii Consiliului.
S-a observat totodată că, potrivit celor mai recente date statistice, redresarea economică din trimestrul IV 2020 – mult încetinită față de intervalul anterior și implicând o reamplificare ușoară a declinului în termeni anuali al economiei –, își accentuează caracterul inegal din perspectivă structurală, în contextul reacutizării pandemiei de coronavirus și al noilor restricții instituite pe plan intern și în alte țări din UE, mai puțin severe totuși decât cele din primul val. Astfel, în intervalul octombrie-noiembrie, vânzările cu amănuntul au recuperat integral contracția suferită în primăvară, urcând vizibil peste nivelul din februarie 2020 și rămânând în teritoriul pozitiv ca dinamică anuală, în timp ce serviciile prestate populației și-au reamplificat considerabil scăderea față de aceeași perioadă a anului trecut. În același timp, volumul lucrărilor de construcții a continuat să crească într-un ritm anual de două cifre, în timp ce producția industrială și-a cvasi-întrerupt tendința de restrângere a declinului în termeni anuali. La rândul său, deficitul comercial și-a redus substanțial contracția față de lunile similare din 2020, în condițiile unei atenuări ceva mai pronunțate a declinului anual al importurilor, comparativ cu cea evidențiată în cazul exporturilor de bunuri și servicii. Inclusiv pe acest fond, deficitul de cont curent și-a mărit avansul față de perioada similară a anului trecut.
Se prefigurează însă o schimbare importantă în conduita viitoare a politicii fiscale și a celei de venituri, au arătat în repetate rânduri membrii Consiliului, inclusiv în raport cu cea mai recentă prognoză pe termen mediu a BNR, în condițiile în care potențiala țintă de deficit bugetar pentru 2021 și unele măsuri anunțate/adoptate deja de noul Guvern – precum cea privind plafonarea temporară a salariilor din sectorul bugetar –, fac probabilă inițierea în acest an a necesarei consolidări bugetare, cu implicații favorabile inclusiv asupra primei de risc suveran și, în final, asupra costurilor de finanțare.
Persistă totuși incertitudini semnificative în ceea ce privește dimensiunea și instrumentele consolidării bugetare din acest an și în perspectivă, au convenit membrii Consiliului, cel puțin până la aprobarea bugetului public pentru 2021, mai ales în condițiile creșterii ample, posibil peste așteptări, a deficitului bugetar în 2020, sub impactul crizei pandemice și al măsurilor de sprijin adoptate, dar și ca efect al majorării unor cheltuieli cu caracter permanent. S-a reiterat că, din punct de vedere al impactului economic, este esențială contragreutatea dată de atragerea fondurilor europene alocate României prin pachetul de redresare economică și prin Cadrul financiar multianual 2021-2027, agreate la nivelul UE.
În același timp, incertitudini și riscuri crescute vin din mediul extern, au subliniat membrii Consiliului, date fiind creșterea îngrijorătoare a ratei de infectare cu coronavirus în unele țări europene și reînăsprirea recentă a restricțiilor de mobilitate, inclusiv în contextul apariției unor tulpini cu grad mai ridicat de contagiozitate, de natură să întârzie recuperarea economică în zona euro, probabil până când campaniile de vaccinare își vor arăta efectele.
Membrii Consiliului au apreciat în mod unanim că întregul context analizat justifică reducerea cu încă 0,25 puncte procentuale a ratei dobânzii de politică monetară, ținând cont inclusiv de decalajele de transmitere a impulsurilor ratei dobânzii de politică monetară.
S-a considerat că o asemenea calibrare a conduitei politicii monetare este de natură să susțină redresarea activității economice pe orizontul prognozei, în vederea aducerii și consolidării pe termen mediu a ratei anuale a inflației în linie cu ținta de inflație de 2,5 la sută ±1 punct procentual, în condiții de protejare a stabilității financiare.
În aceste condiții, Consiliul de administrație al BNR a decis în unanimitate reducerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 1,25 la sută, de la 1,50 la sută; totodată, a hotărât reducerea ratei dobânzii pentru facilitatea de depozit la 0,75 la sută, de la 1,00 la sută, și scăderea ratei dobânzii aferente facilității de creditare (Lombard) la 1,75 la sută, de la 2,00 la sută. De asemenea, Consiliul de administrație al BNR a decis în unanimitate păstrarea nivelurilor actuale ale ratelor rezervelor minime obligatorii pentru pasivele în lei și în valută ale instituțiilor de credit.
Consiliul de administrație al BNR a menținut decizia privind suspendarea calendarului ședințelor de politică monetară, urmând ca ședințele pe probleme de politică monetară să aibă loc ori de câte ori va fi necesar.