www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Romania, cea mai abrupta reducere a ponderii cheltuielilor cu locuintele dintre statele UE

Autor: Dan Palangean
2021-01-06 13:30

România a consemnat în 2019 cea mai mare reducere a ponderii cheltuielilor pentru locuire dintre statele membre UE pe parcursul ultimilor zece ani, potrivit datelor publicate de Eurostat. De la 25,2% în anul 2009, partea care revine sumelor alocate pentru casă și facturile de utilități s-a redus la 17,7% în 2019 (locul șase din coadă la nivel european).


Astfel, țara noastră a înregistrat, de departe, cea mai mare îmbunătățire a acestui indicator, cu 7,5 puncte procentuale, am devansat cu mult Polonia (-2,6 pp), Cipru (-2,5 pp), Ungaria (-2,3 pp), Letonia (-2.2 pp) și Slovacia (-2,1 pp).


De reținut, însă, acest fapt nu reflectă o reducere a cheltuielilor cu locuire, ci numai faptul că acestea au avansat într-un ritm mult mai redus decât cel al creșterii veniturilor.


Pentru referință, menționăm că în sens opus au evoluat cel mai puternic Irlanda ( de la 22% în 2009 la 25,4% în 2019) și Finlanda (de la 25,4% la 28,8% în același interval de timp), respectiv o majorare de 3,4 pp în cazul ambelor țări. Situația a fost mai puțin bună și în Olanda (+2,1pp), Belgia, Luxemburg și Portugalia (fiecare cu câte +1,4 pp).


În cazul majorității statelor UE, cheltuielile cu casa reprezintă cea mai mare parte a sumelor care trebuie achitate de o gospodărie. Anul trecut, pe podiumul european de profil s-au situat Finlanda (28,8%), Slovacia (28,4%) și Danemarca (27,9%), urmate de Cehia (26,4%), Franța (26,2%), Suedia (25,8%) și Irlanda ( 25,4%).


Cele mai reduse ponderi ale cheltuielilor pentru locuire s-au regăsit în Malta (12,3%), Lituania (14,9%), Cipru (15,6%) și Croația (16,2%), adică ceva mai puțin decât în cazul nostru, care am reușit să coborâm semnificativ sub media UE de 23,5% (în 2019, sumele pentru casă și facturile la apă, gaze, electricitate etc. au însumat la nivelul Uniunii circa 1.700 miliarde euro sau 12,3% din PIB-ul total al statelor membre).