www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Cum se fac platile online cu cardurile BCR prin 3D Secure

Autor: Bancherul.ro
2021-01-05 09:33

BCR prezinta pe site-ul propriu, BCR.ro, modul in care se pot efectua platile online cu cardurile, prin serviciul 3D Secure, gratuit, valabil pentru cardurile Visa și MasterCard:


- Autentificare Biometrică (amprentă, recunoaștere facială) sau cod PIN eToken


- Parolă statică plus parola unică și dinamică, valabilă doar 5 minute


Incepand cu 14 septembrie 2019, au intrat in vigoare prevederile Regulamentului European 389/2018, un act normativ de completare a Directivei Europene 2366/2015 privind Serviciile de Plata PSD2, pe care, pentru usurinta, il vom numi in continuare RTS (Regulatory Technical Standards).


Acest RTS contine reguli cu privire la Autentificarea Stricta a Clientului si anume:


Autentificarea Stricta a Clientului pentru platile efectuate cu cardul in mediul online:


Utilizarea a minimum doua dintre cele trei metode de autentificare a identitatii clientului pentru autorizarea unei plati e-commerce


Aceste metode de autentificare sunt bazate pe: ceva ce clientul STIE (ex: PIN, parola), ceva ce POSEDA (ex: etoken, SMS OTP) sau ceva ce ESTE (autentificare biometrica, ex: amprenta, recunoastere faciala).


Pentru finalizarea platilor online ai la dispozitie urmatoarele metode :


- Autentificare biometrica sau codul PIN pentru eToken, prin accesarea aplicatiei eToken, meniul Tranzactii in asteptare


- Parola statica plus parola dinamica primita prin SMS (la numarul de telefon inregistrat la Banca)


Autentificarea Biometrica sau codul PIN prin eToken


Pentru ca tu să beneficiezi de o experiență bancară cât mai sigură atunci când plătești cu cardul BCR, pentru tranzactiile ecommerce poți utiliza Autentificarea Biometrică (amprentă, recunoaștere facială) sau codul PIN pentru eToken.


Această funcționalitate este disponibilă în aplicația eToken, meniul Tranzacții în așteptare, fara a mai utiliza parola unica/parola primita prin SMS. Dupa autentificare, este necesara revenirea in pagina comerciantului pentru a verifica daca a fost finalizata plata.


Autentificarea Biometrică


La fel de sigur, insa mult mai simplu!


1
Alegi produsele dorite si finalizezi comanda


2
Selectezi plata cu cardul si introduci datele cardului


3
Ești transferat către pagina 3DSecure unde ești direcționat către eToken


4
În eToken selectezi meniul Tranzacții în așteptare


5
Confirmi plata cu amprenta, recunoaștere facială sau cod PIN


6
Revii pe pagina comerciantului pentru a urmări finalizarea tranzacției


7
Dacă plata a fost finalizată cu succes, atunci trebuie doar să aștepți coletul!


Autentificare cu parola statica plus parola dinamica prin SMS


Pentru prima tranzactie, trebuie sa urmezi urmatorii pasii:


1
Introduci parola initiala*, formata din ultimele 6 cifre ale numarului de card cu care doresti sa efectuezi plata plus ultimele 4 cifre/litere din CNP-ul tau (fara spatii intre cifre/litere)


2
Iti setezi o parola finala, stiuta doar de tine, care sa cuprinda doar 4 cifre


3
Introduci codul unic primit prin SMS si confirmi tranzactia


4
Pentru urmatoarele plati online vei utiliza parola setata de tine si codul primit prin SMS.


Exemplu: Numarul cardului este: 1234 5678 1234 5678 CNP : 1234567890123


Parola statica initiala este: 3456780123


Parola statica initiala trebuie modificata la prima plata online cu cardul, astfel: in pagina autorizarii tranzactiei vei introduce parola statica initiala, apoi iti vei seta parola statica finala prin introducerea si reconfirmarea noii parole statice in campurile dedicate.


Parola statica finala trebuie sa fie formata din 4 cifre.


*Puteti afla detalii despre parola initiala contactand serviciul Info BCR disponibil 24h/7 la *2227, (număr cu tarif normal apelabil din rețelele naționale fixe și mobile Telekom, Orange, Vodafone, RDS-RCS) sau +4021.407.42.00 (apelabil din străinătate cu tarif normal)


Pentru a actualiza numărul de telefon pe care primești parola, ai la dispoziție următoarele opțiuni:


- Accesezi George web în zona de Setari /Detalii Contact


- Suni la InfoBCR: *2227 sau 021 407 42 00 număr apelabil internațional


- Vii la orice unitate BCR