www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Stolojan: Obiectivul meu este formarea Guvernului in zece zile

Autor: Bancherul.ro
2008-12-10 17:28
Premierul desemnat de către şeful statului, Theodor Stolojan, a anunţat, miercuri, că unul dintre obiectivele principale pe care le urmăreşte este formarea Guvernului, în zece zile, astfel încât să fie investit până în 22 decembrie, arătând că este convins că acesta va trece de votul Parlamentului.

Theodor Stolojan a declarat, miercuri, la Palatul Cotroceni, după anunţul şefului statului privind desemnarea sa în calitate de prim-ministru, că mulţumeşte PDL, care l-a susţinut în întreaga activitate ca membru şi i-a acordat încrederea când a decis să facă propunerea ca el să fie propus pentru această funcţie.

"Misiunea mea este clară", a spus Theodor Stolojan, anunţând că va colabora cu reprezentanţii PDL, cu reprezentanţii PSD şi cei ai UDMR, cele două formaţiuni care şi-au manifestat dorinţa de a colabora la guvernare cu democrat-liberalii, în ideea de a realiza programul de guvernare, în noile condiţii în care se află România, ca efect al crizei şi recesiunii economice din ţările dezvoltate.

Stolojan a arătat că al doilea obiectiv al său este ca "în zece zile, să formeze Guvernul pe care să îl prezinte în Parlament pentru votul de învestitură".

El a amintit că în urma întâlnirii dintre şeful statului şi partidele parlamentare, din ultima perioadă, s-a ajuns la concluzia că este necesar ca noul Executiv să fie învestit, cel mai târziu în data de 22 decembrie.

"Dacă acest Guvern va fi învestit, şi sunt convins că va fi învestit, avem două misiuni extrem de urgente", a mai spus premierul desemnat, menţionând proiectul de guvern pe 2009 şi relansarea reformelor esenţiale pentru progresul României, percum cele din educaţie şi sănătate.