Cercetarea românească s-a situat (și) anul trecut pe ultimul loc în UE din perspectiva ponderii în PIB a sumelor alocate pentru cercetare-dezvoltare (R&D, după abrevierea din lb. engleză), potrivit datelor complete publicate de Eurostat. Procentajul de doar 0,48% din PIB, aflat în scădere faţă de anul precedent, ne-a plasat sub Letonia (0,64% PIB), Cipru (0,63% PIB) și Malta (0,61% PIB), la mare distanță de media europeană (2,19% PIB).

Pe fondul încercării de limitare a deficitului bugetar (care a ajuns -4,3% din PIB, după contabilitatea europeană), dar și a implicării relativ scăzute a sectorului privat, rezultatul R&D nu a acoperit nici măcar un sfert din obiectivul autoasumat prin strategia Europa 2020 (2% PIB). De altfel, spre deosebire de toate statele din regiune, România a bătut pasul pe loc după integrarea în UE. Nivelul maxim post-aderare a fost atins în 2008 (0,55% PIB), după care dezvoltarea cercetării a rămas în urma evoluției PIB.

În condițiile în care resursele au fost dirijate cu prioritate în anul curent spre combaterea efectelor pandemiei, este puțin probabil să asistăm la o modificare radicală în bine pe termen mediu. Astfel, riscăm să ne consolidăm pe termen lung poziția de piaţă de desfacere pentru produsele altor state mai preocupate de inovare. Ceea ce se va traduce în perpetuarea unor deficite externe majore, rezultate inclusiv dintr-o valoare adăugată mai redusă, obținută preponderent pe baza forței de muncă relativ ieftine ce industrializează produse gândite în altă parte.

Astfel, cercetarea reprezintă un punct slab al economiei naționale de o importanţă capitală, care ne poate compromite șansele de dezvoltare. Cu perspectiva de a ne cantona într-o mediocritate care să nu ne permită anularea ecartului care ne separă de o medie europeană aflată și ea în continuă mișcare.

De altfel, deficitul de competitivitate generalizat apare deja destul de evident până și în raport cu ţările fostului bloc estic, care ne concurează cu succes pe propria noastră piață și aduc aproape jumătate din deficitul comercial.

Astfel, dincolo de evoluțiile mai bune ale Cehiei, Ungariei și Poloniei, până și Bulgaria, plecată de la un nivel mai mic decât cu al României la intarea în UE (0,43% din PIB, faţă de 0,51% din PIB la noi), ne-a lăsat în urmă, deşi a slăbit cadenţa, de la 0,96% în 2015 la doar 0,84% în 2019.

Am rămas la mare distanță și de evoluția Slovaciei, axată similar cu noi pe industria auto, care a redus motoarele de la 1,18% în 2015 la 0,83% anul trecut. Pentru referință, este elocventă o comparaţie între țările nordice, țările sudice și țările mai noi membre UE. Alăturarea arată că problemele de competitivitate încep la originea proceselor de producție.

[1]

În fine, dar nu în ultimul rând, ar trebui să luăm aminte la succesul incontestabil al economiei sud-coreene, ale cărei produse au intrat în topul calității pe plan mondial și chiar domină anumite segmente de piață high-tech, succes facilitat de investițiile masive în cercetare-dezvoltare.

Cifrele vorbesc de la sine. Pornită cu un decalaj uriaș de dezvoltare în anii 1950, Coreea de Sud a alocat pentru cercetare-dezvoltare 4,53% din PIB (date disponibile pentru 2018) și a depășit net la acest capitol strategic Japonia (3,28%) și SUA (2,82%).