www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Inflatie zero in iulie 2020. Indicele anual a urcat la 2,80%, prin efect de baza

Autor: Bancherul.ro
2020-08-12 13:56

Potrivit datelor publicate de INS, creşterea preţurilor de consum în luna iulie 2020 a fost egală cu zero. 


Inflaţia anuală a ajuns la 2,8% și se va stabiliza în lunile următoare. Creșterea indicelui de prețuri a fost cauzată, la fel ca și în iunie, de efectul de bază al valorii negative consemnate în aceeași lună a anului precedent.


Inflația calculată după metodologia europeană armonizată IAPC a fost de numai 2,5% iar creșterea medie anuală a prețurilor (media mobilă a celor mai recente 12 luni față de cele 12 luni precedente) a atins 3,2% pe metodologia națională și 3,1% pe cea armonizată.


Produsele alimentare s-au ieftinit per total cu -0,45%, sub efectul scăderii sezoniere a prețurilor volatile la legume (-4,40%), fructe (-1,19%) și ouă (-0,14%).


Totodată, costul produselor nealimentare s-a majorat cu 0,19% deoarece scumpirile de la tutun (+2%) și combustibili (aproape un procent) au fost doar parțial contracarate de ieftinirile la energia electrică (-2,24%) și gaze (-2,21%). Tarifele serviciilor au urcat cu 0,31%, cele mai importante influențe venind de la apă, canal, salubritate (+1.09%), îngrijire medicală (+0,55%) și igienă și cosmetică (+0,56%).


[1]


De reținut, inflaţia CORE 2 ajustat, aflată sub influenţa politicii monetare, a coborât la cel mai redus nivel înregistrat din august 2019 încoace (+0,17%), într-un context macroeconomic complicat de efectele pandemiei. Este o evoluție care validează măsurile de reducere treptată a dobânzii stabilite de Banca Centrală, simultan cu stimularea fluxurilor financiare.


Valorile prognozate oficial de BNR în recentul raportul trimestrial asupra inflației au fost ajustate marginal în minus, cu 0,2pp pe T3 2020, 0,1pp pe T4 2020 și 0,2 pp pe T1 2021 față de estimarea anterioară. Finalul anului viitor și începutul lui 2022 ar urma să marcheze plasarea IPC exact la centrul intervalului țintă, stabilit la 2,5% +/- 1%.


Până la finele trimestrului trei, nu se întrevăd modificări semnificative ale indicelui IPC, fiind de așteptat valori lunare apropiate de cele consemnate anul trecut (+0,06% pe august și +0,09% pe septembrie). În schimb, ar trebui să asistăm la reducerea valorii medii anuale a inflației sub pragul de 3%, după ce valorile lunare ceva mai ridicate de la finele T3 2019 vor fi înlocuite cu cele din anul curent.