În pofida efectelor pandemiei de Covid19, rata șomajului BIM conform definiției internaționale s-a stabilizat în luna iunie 2020 la 5,2%, potrivit datelor publicate de INS.
Este un nivel în creștere cu 1,5 puncte procentuale față de începutul lui 2020 și cu 1,4 puncte procentuale peste nivelul din aceeași lună a anului trecut, ceea ce arată că impactul pe piața muncii a fost, deocamdată, limitat de măsurile luate.
Numărul de persoane afectate a fost de 467 de mii, cu doar 4 mii în plus față de luna mai 2020 dar cu 124 mii de persoane în plus față de luna iunie 2019. Valoare care reflectă mai bine evoluția prin ajustare cu sezonalitatea obișnuită și impactul pe piața muncii al restrângerilor de activitate cu care ne confruntăm în prezent.
De altfel, poate că ar fi mai clară majorarea în termeni procentuali a numărului celor intrați în șomaj, și anume 36% în plus, care arată mai bine din perspectivă bugetară creșterea sumelor alocate pentru protecția socială aferentă.
În plus, potrivit datelor oficiale comunicate de Ministerul Muncii, la data de 3 iulie 2020 erau consemnate aproape 103 mii contracte de muncă suspendate (șomaj tehnic), dintre care cele mai multe în sectorul de hoteluri și restaurante (24,5 mii), urmat de industria prelucrătoare (20,5 mii) și comerț (9 mii). Indemnizaţia de şomaj tehnic poate fi acoperită de stat în proporție de cel mult 75% din câştigul salarial mediu brut, restul până la 75% din salariul de bază revenind de plată firmelor implicate în programul de sprijin.
De la începutul acestui an, chiar înainte de a se manifesta pe deplin efectele pandemiei, a existat o creștere a nivelului șomajului BIM cam de aceeași mărime cu cea generată de criză. Totodată, ar fi de reținut valoarea ceva mai mare în rândul bărbaților (5,5%) decât al femeilor (5,0%).
Acest fapt poate fi explicat parțial prin aceea că, urmare a obligațiilor casnice, femeile sunt mai puțin active în căutarea unui loc de muncă.
Ceea ce limitează atât amploarea reală a fenomenului de creștere a șomajului măsurat oficial (vezi precizările metodologice) cât și obligațiile de plată aferente susținerii celor rămași fără slujbă prin sistemul de protecție socială.
Precizări metodologice:
• Şomerii, conform definiţiei internaţionale (BIM*), sunt persoanele în vârstă de 15-74 ani care îndeplinesc simultan următoarele 3 condiţii: (i) nu au un loc de muncă; (ii) sunt disponibile să înceapă lucrul în următoarele două săptămâni;(iii) s-au aflat în căutare activă a unui loc de muncă (în România – n.r.), oricând în decursul ultimelor patru săptămâni.
• Rata şomajului reprezintă ponderea şomerilor în populaţia activă (toate persoanele care furnizează forţa de muncă disponibilă pentru producţia de bunuri şi servicii în timpul perioadei de referinţă, incluzând populaţia ocupată şi şomerii).