Biletele la ordin emise de firme clientilor, dar neplatite ulterior de banci, din lipsa de fonduri (refuzuri de plata), un indicator pentru blocajul financiar, au scazut la un nivel normal, dupa doua luni de crestere in perioada pandemiei, arata datele publicate de Banca Nationala a Romaniei (BNR).
Astfel, numarul refuzurilor la plata cu instumente de debit tip bilete la ordin - incidente majore, a scazut in mai la 2.900, nivel comparabil cu luna corespondenta a anului trecut, cand erau 2.700, dupa ce in martie si aprilie, perioada starii de urgenta cauzata de criza COVID-19, acestea s-au dublat, la 4.100, respectiv 5.000.
Si numarul cecurilor refuzate la plata, clasificate ca incidente majore, s-a redus in mai la doar 77, de la 173 in martie si 267 in aprilie.
In privinta valorii biletelor la ordin neplatite, aceasta a fost fluctuanta in lunile de izolare cauzata de coronavirus: in martie s-a dublat, la 201 milioane lei, de la 105 milioane in februarie, pentru ca in aprilie sa scadea la 72 milioane lei, iar in mai sa urce din nou la 170 milioane lei.
Si numarul firmelor rezidente cu risc a scazut in mai la 1.260, un nivel apropiat de perioada pre-criza, dupa ce in martie si aprilie au ajuns la aproximativ 1.650, asadar cu 400 mai multe.